Meteo: Vreme caldă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azi

Din cauza scăderii presiunii atmosferice, depresiunea islandeză se va extinde mult spre est, pe uscat, şi va cuprinde nord-vestul, nordul şi centrul continentului. Un front cu multă ploaie şi vânt intens este activ din vestul arhipelagului britanic, peste Europa Centrală şi nordul Ucrainei, până în vestul şi în nordul Rusiei.

În sudul acestuia este un câmp de presiune ridicată, format prin unirea prelungirii anticiclonului Azoric cu un alt anticiclon de origine siberiană, din sud-est. La noi, presiunea va creşte, circulaţia, în general slabă, va fi dinspre vest, iar vremea va fi predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod normal la această dată.

Cerul va fi variabil, mai mult senin în zonele înalte, dar mai noros ziua în nordul ţării, unde, numai izolat, trecător, va ploua slab. Maximele vor fi cuprinse între 14 şi 21 de grade. Dimineaţa, în zonele joase, se va produce ceaţă.

Mâine

Vremea se va menţine frumoasă, iar cerul va fi variabil, ceva mai noros în nordul extrem al ţării, unde, cu totul izolat, va ploua slab. Vântul, în general slab, va prezenta unele intensificări la munte. Maximele vor fi cuprinse între 16 şi 22 de grade. Dimineaţa, în zonele joase din vest şi din sud, se va produce ceaţă.

Poimâine

Vremea va fi predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea la deal şi la munte, dar ceva mai noros în nordul ţării, unde vor fi condiţii să plouă slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 21 de grade.