METEO Vine canicula. Temperaturi de 35-36 de grade luni şi marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canicula revine, mai ales în sud-estul ţării, după zilele cu ploi     FOTO: Adevărul

Meteorologii au anunţat că duminică şi luni vremea va fi călduroasă în toată ţara. Însă vor fi şi temperaturi de 35-36 de grade Celsius, care vor ajunge izolat la 37 de grade, în special în sudul şi estul Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei.

UPDATE ANM a emis o avertizare nowcasting de Cod Galben pentru zona limitrofă a judeţului Caraş-Severin şi Hunedoara, valabilă până la ora 17.55.

Sunt vizate, în special, localităţile Ruschiţa (CS), Ruşca-Montana (CS), Gura Bordului (Hd), Negoiu (Hd), estul şi sud-estul judeţului Bihor (zona montană), mai ales Stâna de Vale. Aici se vor semnala cantităţi de apă de peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului.

După ploile şi inundaţiile care au produs pagube însemnate în mai multe regiuni ale ţării, vine canicula, dar şi disconfortul termic ridicat, arată o informare emisă duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi valabilă duminică, 3 august şi luni, 4 august.

„În intervalul menţionat, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în cursul după-amiezelor, în special în sudul şi estul Moldovei, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei unde se vor înregistra temperaturi maxime de 35...36 de grade, iar izolat chiar 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic în zonele de câmpie şi pe arii restrânse în cele de deal şi de podiş”, arată meteorologii.

De asemenea, aceştia atrag atenţia că, „în cursul zilei de marţi 5 august în sud-estul ţării vremea se va menţine caniculară, cu temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade şi disconfort termic ridicat”.

Cum va fi vremea duminică

De altfel, meteorologii au anunţat temperaturi ridicate încă din acest weekend, când au prognozat doar ploi izolate, pe arii restrânse, în timp ce maximele se vor încadra între 29 de grade în depresiunile din Carpaţii Orientali şi 34-35 de grade în zonele de câmpie.

Duminică la amiază va fi caniculă în zonele de câmpie, în special în est şi sudest. În cea mai mare parte a ţării, maximele vor depăşi 30 de grade, chiar în Bărăgan acestea vor urca până la 35 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la deal şi la munte, unde pe arii restrânse se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului si izolat de grindină.

Şi în Capitală vremea va continua să fie foarte caldă, maximele de la amiază ajungând până la 35 de grade.

Avertizări de inundaţii încă valabile în două judeţe

Hidrologii au anunţat sâmbătă cod portocaliu şi cod galben de inundaţii valabil până duminică, la ora 16.00, doar pentru două bazinele hidrografice din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, pe râurile Bârzava şi Moraviţa. De asemenea, mai multe judeţe au fost sâmbătă sub Cod galben de furtună.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş s-au aflat, până la ora 18.00, sub Cod galben de furtună, cu averse ce vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni şi intensificări de scurtă durată ale vântului.


Pe aceeaşi temă:

UPDATE Avertizările de inundaţii în Timiş şi Caraş-Severin, prelungite până duminică

Pericol la Denta. Râul Bârzava a depăşit nivelul digului pe o suprafaţă de 300 de metri

METEO După ploi vine canicula. În acest weekend, temperaturile vor urca până la 35 de grade Celsius

Pericolul de inundaţii persistă. Mai multe râuri din ţară sunt sub Cod roşu. MAI: Trei persoane au murit şi aproape 100 de case au fost distruse complet

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată