Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de Paşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patriarhul Daniel a transmis un mesaj creştinilor cu ocazia sărbătorilor pascale, îndemnându-i totodată pe aceştia să fie mai buni şi atenţi la nevoile oamenilor mai puţin norocoşi decât ei.

„Sărbătoarea Învierii Domnului sau Sărbătoarea Sfintelor Paşti este sărbătoarea biruinţei lui Hristos asupra păcatului, asupra iadului şi asupra morţii.

Învierea lui Hristos nu este revenirea la viaţa pământească trecătoare, amestecată cu moartea, ci este trecerea la o viaţă nouă, la viaţa cerească veşnică din împărăţia lui Dumnezeu.

Învierea lui Hristos este începutul şi temelia învierii tuturor oamenilor, la sfârşitul veacurilor. De aceea, Sfântul Apostol Pavel afirmă că „precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”(1 Corinteni 15, 22).

Sărbătoarea Sfintelor Paşti este sărbătoarea luminii, adică a sensului ultim al vieţii omului şi al universului; ea ne arată că omul nu este făcut pentru a rămâne în mormânt, ci pentru a urca la cer, iar universul acesta trecător se va preface într-un cer nou şi un pământ nou.

Întrucât Sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi sărbătoarea păcii şi a bucuriei, ea ne cheamă să aducem oamenilor aflaţi în nevoi pace şi bucurie prin cuvinte frumoase şi fapte bune. Totodată, să nu uităm pe fraţii noştri români aflaţi printre străini.

Cu prilejul Sfintelor Paşti vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal:

Hristos a înviat!"

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană