Mersi bocu, manca-ti-as!

Lume mai pestrita decat in Arca lui Noe, miercuri seara, la Sala Palatului. De la rockerasi de liceu la cupluri cu aer vag intelectual, de la presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal la opinca.

Lume mai pestrita decat in Arca lui Noe, miercuri seara, la Sala Palatului. De la rockerasi de liceu la cupluri cu aer vag intelectual, de la presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal la opinca. Consemnul, acelasi pentru toata lumea, fusese Taraful Haiducilor din Clejani. "Fac ravagii in Franta de unspe ani, Bregovic canta la ei in deschidere..." Dupa o astfel de fraza, erai deja convins ca absenta la concertul lor ar fi echivalat cu o prostie de proportii. Asa se face ca, miercuri, cu speranta-n suflet, un public mai eterogen decat prevede legea astepta revelatia. Care s-a infatisat mai intai sub forma de Viorica de la Clejani si Brass Band, in faza de "incalzire". Unsprezecele care a intrat pe teren alaturi de rubiconda Viorica (acoperita de lame) a fericit auditoriul cu ceva care semana suspect de mult cu manelele. Nedumeriti, spectatorii - care tot auzisera ca respectivele cantece sunt niste porcarii - au inceput sa se intrebe daca nimerisera bine. Dupa circa douazeci de minute inseninate de versuri precum "Muiere, muiere/Am mandrele mele/Tu-mi dai numai varza,/De-aia plec de-acasa", sala spera intr-un miracol. Ruga i-a fost ascultata: Viorica & Co. si-au incheiat recitalul, iar pe scena s-au ivit haiducii. Dichisiti, la costum si cravata, spilcuiti nevoie mare. Fiecare ducea cu sine instrumentul, mai putin unul, care preferase un... pieptene. Dupa cele 30 de secunde de aranjat frizura, s-au pus pe treaba. Oamenii au evoluat cu figuri, virtuozi ai instrumentelor si specialisti in caterinca si ghidusii, maestri in fite si cantat "la sto". Numai ca, dupa ce ca muzica era una pe care orice concurenta la Miss Piranda si-o doreste la nunta, hartistii aratau cel putin ciudat. Media de varsta se situa pe undeva pe la limita de pensionare. Pentru ca impresia artistica sa creasca in valoare, a aparut, ceva mai tarziu, un "vocalist". Daca i-ar fi lucit ceva pe rever, sigur ar fi fost insigna de veteran din primul razboi mondial. Am crezut ca mai rau nu se poate. S-a putut: omul nostru a primit ajutoare de la un confrate care isi aminteste, probabil, de figura lui Cuza cand a fost ales domnitor al Principatelor. Si s-a pus pe cantat. Au haulit ceva care semana a Balada lui Toma Alimos; mai catre final, am ascultat o varianta revazuta si adaugita a Mioritei, cu noua ciobani, toti veri primari... Ceea ce razbatea dinspre scena, sunet si imagine, a impartit sala in doua: amuzati si stupefiati. Daca primii au hotarat, ca solutie ultima, sa dea disperarii o forma hilara si sa faca haz de situatie, cei din urma pareau sa nu-si mai doreasca decat o injectie letala. Pacate uitate au fost platite in doua ore si ceva de ascultat haulite, chiuituri, bocete si tanguieli din arsenalul plin de decibeli al "guristilor". La sfarsitul concertului, storsi de vlaga si cu priviri ciudate, temerarii aratau ca dupa o sedinta cu socuri electrice. Altii, inspirati, dezertasera in timp util. Dar procentul acestora (cam 20%) a fost nesemnificativ. De ce aceasta prapastie intre perceptia de afara si cea de-acasa? Francezii privesc, probabil, un astfel de concert, ca pe o emisiune la Discovery sau, mai rau, Animal Planet. Pentru ei, e ceva exotic, asa cum ar fi pentru noi cantecele inchinate Zeului-Banana, interpretate in swahili. In Romania, orice lautar stie sa cante astfel de muzica. Poate nu cu dexteritatea "haiducilor" sau la varsta lor. Si, mai mult ca sigur, fara sa spuna la sfarsit "mersi bocu". Foto: Ramona SUTEU