Medicul Marius Geantă: În 2022, valurile de COVID-19 sunt din ce în ce mai înalte şi mai dese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pandemia continuă să infecteze şi să producă decese la nivel mondial Foto: Arhivă

Răspândirea subvariantei BA.2.75 a noului coronavirus în India, stârneşte îngrijorarea tot mai multor specialişti. Panica sau minimalizarea evoluţiei pandemiei nu ajută pe nimeni, dimpotrivă, atrage atenţia preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină InoMed, dr. Marius Geantă.

Dr. Marius Geantă are câteva constatări, la zi, despre evoluţia pandemiei. 

1 -  cu 6 valuri în nici doi ani şi jumătate, nu putem discuta (încă) despre sezonalitatea infecţiei cu SARS-CoV-2 (dacă era un virus sezonier, ar fi trebuit să avem anotimpul toamnă/iarnă de 3 într-un an), scrie specialistul pe pagina sa de socializare. 

2 - valurile din 2022, determinate de diverse subvariante Omicron, sunt (din ce în ce) mai înalte (număr de cazuri crescut) şi mai dese (am avut chiar situaţia în care valul determinat de BA. 1 a continuat câteva săptămâni  cu un val mai mic determinat de BA..2, urmat acum de BA..5).

3 -  foarte probabil va mai exista un val în acest an, în toamnă, cu o nouă variantă. Ar putea fi BA.2.75, care în India câştigă teren în faţa BA.5.

4 -  numărul de cazuri grave, internările şi decesele sunt mai mici decât în valul Delta, dar apariţia unui număr mare de cazuri de infectare simultan determină un impact social şi economic masiv (situaţiile din aeroporturi şi transportul aerian au printre cauze îmbolnăvirile în masă în rândul piloţilor, echipajelor de bord şi a angajaţilor de la sol). 

5 -  comportamentul individual este factorul care contribuie în cea mai mare măsură la creşterea actuală a numărului de cazuri. Însă comportamentul fiecăruia dintre noi se află la intersecţia atâtor variabile obiective şi subiective, încât pentru a fi eficienţi în păstrarea/schimbarea comportamentului trebuie să aplicăm alte metode de analiză şi intervenţie decât cele utilizate pe parcursul pandemiei.

6 -  purtarea măştii în spaţiile aglomerate (închise sau deschise) este cea mai eficientă modalitate de a preveni infectarea cu BA.5. 

7 -  vaccinarea cu 3 doze (4 doze, pentru cei cu boli care afectează grav imunitatea) reprezintă standardul actual în materie de protecţie faţă de apariţia formelor grave de boală şi a decesului (în concordanţă cu studiile care au dus la înregistrarea vaccinurilor bazate pe ARNm). Celulele T ale sistemului imun recunosc o secvenţă antigenică identică, prezentă în toate variantele de SARs-CoV-2 (Alfa, Beta, Delta, Gama, Omicron), care stă la baza dezvoltării imunităţii celulare (baza protecţiei faţă de formele grave ale bolii). 

8 -  BA.4/5 si BA.2.75 sunt “înrudite” cu subvarianta Omicron BA.2 (proteina spike este foarte asemănătoare), de aceea este puţin probabilă infectarea cu BA.5 după BA.2 (protecţie încrucişată); în acelaşi timp, protecţia oferită de BA.1 nu contează faţă de infectarea cu BA.5 (poate că este momentul să ne gândim ca mult-aşteptata imunitate de grup nu va exista sau oricum va exista limitat, nu pentru multă vreme şi nu peste tot în lume).

9 -  BA.5 devine dominantă pentru că ocoleşte protecţia imunitară (vaccinare şi infectare), nu ca urmare a trăsăturilor intrinseci ale subvariantei.

10 - din perspectiva gravităţii bolii determinate de BA.5, datele sunt momentan limitate - de urmărit situaţia din Portugalia (unde nivelul vaccinării este printre cele mai ridicate în Europa), dar şi unde internările au crescut uşor (dar nu şi la ATI, după cum nu au crescut nici decesele), în asociere cu date de laborator incipiente care arată că BA.5 are potenţialul de a infecta mai mult tractul respirator inferior (plămânii), ceea ce ar explica simptomatologia mai severă şi nevoia internării, în comparaţie cu celelalte subvariante Omicron.

11 -  variantele Omicron determină, e drept, forme mai uşoare de boală, dar să nu uităm totuşi că peste 10% dintre decesele de COVID-10 din România au fost cauzate de Omicron (multe puteau fi evitate prin vaccinare).

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare