Medicii şi asistenţii, cele mai mari creşteri salariale din ultimul an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majorările salariale s-au resimţit în toate buzunarele cadrelor medicale FOTO Adevărul

Majorările salariale de care au beneficiat medicii şi asistenţii medicali chiar se simt în buzunarul cadrelor medicale, spun cei din sistem. Concret, un medic primar cu vechime în sistem ajunge să câştige, la ora actuală, între 5.000 şi 6.000 de lei, la care se adaugă banii pentru orele de gardă.

Reglementate prin lege, tarifele pentru o gardă în timpul săptămânii pot ajunge chiar şi la 200 de euro în cazul unui medic anestezist, în timp ce un chirurg poate primi pe o gardă de weekend suma de 400 de euro. 

„Fără doar şi poate se simte că salariul a crescut. Majoritatea celor din sistemul de sănătate rămăseseră în urmă ca şi creşteri salariale. Majorarea făcută în decembrie 2016 a fost apreciabilă şi în cuantumul plăţii gărzilor. Dacă s-ar produce acea majorare în 2018, s-ar ajunge la jumătate din salariile din străinătate”, a declarat, pentru „Adevărul”, doctorul Bogdan Tănase, preşedintele Alianţei Medicilor.

În unele cazuri, salariile s-au dublat

Potrivit celor mai recente statistici publicate de Institutul Naţional de Statistică, salariul mediu din Sănătate a crescut cu 35% în ultimul an, ajungând astfel la 2.663 de lei net. 

„Oamenii chiar erau mulţumiţi de majorarea salarială. Asta pentru că a crescut salariul şi la infirmiere şi la asistentele debutante, iar în cazul unor medici, salariile s-au şi dublat. Au fost nişte creşteri mai mult decât rezonabile. Faptul că de la 1 ianuarie va fi doar o creştere de 25% şi nu cea promisă, nu e în regulă. Cadrele medicale au nişte aşteptări, poate că nu sunt bani, dar la negocieri au spus că e treaba celor care guvernează, nu a noastră”, a declarat, pentru „Adevărul”, Leonard Bărăscu, preşedintele federaţiei Sanitas, adăugând că s-ar putea ajunge la proteste dacă sindicaliştii vor fi nemulţumiţi de propunerile privind creşterile eşalonate de salarii. 

La rândul său, doctorul Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a explicat că deşi creşterile au fost diferite în funcţie de specialitatea medicului şi spitalul în care profesează, ele aveau potenţialul de a mai stopa din exod. 

„Un medic primar de gradaţia 5 câştigă 6.000 de lei brut. Sunt salarii diferite, dar se simt mai cu seamă banii din gărzi. Este mai bine decât ce era înainte iar creşterile preconizate pentru început de 2018 erau un imbold deosebit pentru colegii noştri mai tineri, care s-ar fi întors în România”, a arătate şeful CMR. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele