Măsuri drastice împotriva traficanţilor şi fumătorilor de marijuana

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul italian a adoptat o lege care înăspreşte drastic sancţiunile împotriva traficanţilor şi a fumătorilor de marijuana, punând acest drog pe picior de egalitate cu heroina şi cocaina.

Guvernul italian a adoptat o lege care înăspreşte drastic sancţiunile împotriva traficanţilor şi a fumătorilor de marijuana, punând acest drog pe picior de egalitate cu heroina şi cocaina. Potrivit noii legi, traficanţii de canabis vor putea fi condamnaţi, ca şi cei de heroină şi cocaină, la închisoare, pe termene între 6 şi 20 de ani şi obligaţi să plătească amenzi până la 260.000 de euro. Persoanele în posesia cărora va fi descoperită marijuana, între altele, îşi vor pierde paşapoartele şi permisul de conducere auto. Statisticile recente arată că o treime din adolescenţii italieni au fumat cel puţin o dată marijuana, iar 10 la sută din adulţi fac acest lucru în mod regulat. Pentru aprobarea legii, guvernul a recurs la votul de încredere în parlament.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE