Marele Boc, atletul tăierilor

Austeritatea excesivă te poate salva pe moment, pe termen lung devine nocivă.

Creşterea economică de 0,2% din al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu primul trimestru, este privită totuşi ca o supriză plăcută. Chiar dacă România a înregistrat cea mai slabă creştere din UE, 0,2% a ajuns o performanţă, ţinând cont de realităţile economice româneşti şi de încetinirea înregistrată la nivel european.

Din 2008 şi până în 2011 am pierdut aproximativ 10% din Produsul Intern Brut. Recuperarea de 0,2% într-un trimestru, cu perspectiva unei creşteri în jur de 1% pe tot anul, este o picătură într-un ocean. Un ocean de incertitudini şi de spaime economice la nivel mondial.

Guvernanţii iau numai partea plină a paharului şi se laudă că au acţionat corect, tăind la sânge cheltuielile publice. Opoziţia acuză efectele măsurilor de austeritate asupra populaţiei.

Scăderile salariale în sectorul public, reducerile de personal, creşterea TVA au fost decizii luate în condiţii disperate. Am evitat căderea în deficite uriaşe, dar, inevitabil, toate aceste măsuri s-au întors împotriva reluării creşterii economice. Austeritatea excesivă te poate salva pe moment, dar, după un an-doi, maximum trei, efectele nocive devin tot mai puternice.

Răgazul obţinut prin sacrificiile impuse populaţiei ar fi trebuit folosit pentru imaginarea unor soluţii care să ajute cu adevărat economia reală. Nu s-a întâmplat aşa ceva.

Reuters îl califică pe Boc drept „elevul silitor al austerităţii FMI" care ar putea ajunge să apeleze la un nou val de tăieri şi de concedieri în 2012, tocmai pentru lipsa de performanţă în celelalte sectoare, în afară de cel al reducerilor. Pe fondul evoluţiilor economice slabe, Guvernul a eşuat să obţină bani vânzând ce mai are prin curte - cazul acţiunilor Petrom -, iar pierderile companiilor şi ale regiilor de stat se ridică la niveluri ameţitoare.

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că deficitul bugetului de pensii este de 14 miliarde de lei şi toată lumea nu face decât să repete ca papagalul acest lucru. „Ne împrumutăm ca să plătim pensii", se zice, acuzându-i, de fapt, pe vârstnici că îndatorează ţara prin simplul fapt că fac umbră pământului.

Este injust şi imoral. Marea majoritate a plătit contribuţia pe care a datorat-o pentru a susţine sistemul de pensii. Vajnicii promotori ai austerităţii vor ajunge şi ei pensionari. Poate unii au agonisit suficient cât să trăiască fără griji, dar punem pariu că niciunul dintre ei nu va renunţa la pensia de stat?

Corect şi moral ar fi fost ca statul să plătească pensiile ca pe o obligaţie primordială şi să se împrumute pentru drumuri, autostrăzi, dezvoltare economică.

Dacă Emil Boc, acest campion al austerităţii, ar fi reuşit să facă primele zece companii de stat să-şi plătească datoriile la buget, cele 14 miliarde de lei ar fi fost acoperite. Dar nu e cazul. Rămânem performerii strânsului curelei. Pe termen lung.