Marele absent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băsescu i-a părăsit pe bucureşteni, acum bucureştenii l-au abandonat pe el. Toate momentele electorale de până acum au demonstrat că poporul a avut dreptate. România nu putea fi

Băsescu i-a părăsit pe bucureşteni, acum bucureştenii l-au abandonat pe el.

Toate momentele electorale de până acum au demonstrat că poporul a avut dreptate. România nu putea fi guvernată după "90 decât de Ion Iliescu. Schimbarea a venit în "96 prin Emil Constantinescu. Iliescu a câştigat în faţa lui Vadim Tudor. Băsescu l-a bătut pe Năstase.

La referendumul lui Traian Băsescu privind uninominalul s-a înregistrat cea mai jalnică prezenţă la vot din ultimii 17 ani, arată rezultatele preliminare. Chemaţi personal la urne de preşedintele ţării, românii nu au vibrat. Explicaţia e simplă: chestiunea nu se regăseşte pe lista reală de preocupări a sus-numitului român. Traian Băsescu a experimentat pe propria lui piele de politician versat ce se întâmplă atunci când vrei să-ţi impui priorităţile proprii celor ale populaţiei.

Oamenii au perceput în mod corect că referendumul pentru uninominal nu era decât o etapă din lungul război pentru putere de la Bucureşti. Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda, au răspuns românii.

Cea mai aspră lecţie vine de la Bucureşti. Capitala este polul economic al ţării, zona cea mai populată, cea mai dinamică, un adevărat magnet pentru investiţii şi pentru forţa de muncă. Prin tradiţie, Bucureştiul a fost bastionul electoral al dreptei, unde PSD-ul nu a câştigat niciodată, locul de unde au pornit victoriile CDR şi apoi ale Alianţei DA.

Traian Băsescu le datorează bucureştenilor cariera sa politică la vârf. Fără victoria la primărie în 2000, moment pe muchie de cuţit, Traian Băsescu nu ar mai fi ajuns preşedinte al PD. În 2004, Băsescu este purtat spre triumf la alegerile prezidenţiale tot de o victorie la Primăria Bucureştilor.

Or, cei mai dedicaţi alegători au refuzat în masă să voteze la referendumul de ieri. Capitala s-a situat, în toate estimările de peste zi, pe ultimul loc din ţară în ceea ce priveşte prezenţa. Este o palmă pentru cel dublu ales primar şi pentru ceea ce se întâmplă astăzi în Bucureşti.

Capitala României este înecată în mizerie, noroaie şi moloz. Străzile sunt impracticabile, regii asfaltului şi ai bordurilor sunt stăpâni absoluţi peste Bucureşti. În mijlocul oraşului se construieşte cu fală o schelă uriaşă pe post de brad de Crăciun, dar zeci de străzi din centru stau scufundate în beznă. În loc să ajungă o oază europeană, Bucureştiul a rămas o hazna balcanică sub administraţie democrată.

Traian Băsescu i-a abandonat pe bucureşteni, acum bucureştenii l-au abandonat pe el. Oricât de perseverenţi şi de hotărâţi ar fi fost locuitorii Capitalei, realitatea vieţii de zi cu zi nu avea cum să-i facă să vină la vot. Protestul lor s-a tradus prin cel mai mare grad de absenteism, în condiţiile în care nici în ţară mesajul preşedintelui nu a stârnit vreun entuziasm.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”