Marea vrăjeală

Corupţia guvernării face mai multe pagube decât criza economică.

Dacă ar vrea cineva să-i găsească neapărat lui Emil Boc un mare merit, acesta ar fi zelul nemăsurat în îndeplinirea unor comandamente venite de sus. Activiştii comunişti excelau în domeniu. Se transmitea de la partid că trebuie îndeplinit planul cincinal în patru ani şi jumătate, o luau repede la picior prin fabrici şi uzine, unde propăvăduiau noile indicaţii. Aşa şi cu Emil Boc. De-abia s-au luat la Bruxelles măsuri pentru disciplinarea fiscală a Europei, că premierul s-a şi repezit să anunţe că în aprilie vom avea referendumul pentru revizuirea Constituţiei. Revizuire care ar urma să cuprindă şi Parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari, lucru care nu are nimic de-a face cu regulile cerute de Bruxelles.

Dar, dincolo de manevrele politice interne care vor să tragă spuza UE pe turta PDL, Emil Boc, în calitatea sa de prim-ministru al României, nu s-a obosit să ofere o minimă explicaţie privind ce e ăla deficit bugetar structural de 0,5% din PIB. Dacă introduci un asemenea parametru în Constituţie şi ceri referendum, nu ar fi normal să încerci măcar să spui populaţiei despre ce e vorba?

Dar Emil Boc nu are asemenea preocupări. Ce s-a decis la Bruxelles a ajuns în România o mare vrăjeală. Stăm toţi cu gura căscată şi aşteptăm să-l apucăm pe Dumnezeu de un picior după ce vom pune în Constituţie limita de 0,5% deficit structural. Nu e aşa. Limitările drastice bugetare sunt esenţiale pentru a salva statele îndatorate şi moneda euro. Pentru România, blocarea tentaţiei spre populism este, de asemenea, benefică. Să ne amintim cum plângea tot Parlamentul bicameral când s-a votat mărirea salariilor profesorilor cu 50% şi cum promitea solemn Traian Băsescu că va promulga legea. Asemenea aberaţii nu vor mai fi posibile în viitor.

Dar restricţiile şi austeritatea vor condamna România la sărăcie. Fără investiţii, fără refacerea infrastructurii, fără piaţă internă, nu avem nicio şansă. Vom rămâne populaţia săracă a periferiei europene, o periferie exploatată şi de bruma de resurse care i-a mai rămas.

Traian Băsescu, purtătorul veştilor rele, şi, mă rog, premierul Emil Boc ar avea datoria, în aceste momente cu adevărat decisive pentru viitorul românilor, să prezinte planul de dezvoltare a economiei româneşti în noile condiţii adoptate de statele UE, mai puţin Marea Britanie.

De unde ne finanţăm? Fondurile europene ar fi o soluţie. Dar până acum, în cinci ani de la aderare, am reuşit o rată de absorbţie mai mică de 4%. Investiţiile private şi parteneriatele public-private ar oferi o şansă. Şi aici, situaţia este la pământ. Iar, nu în ultimul rând, n-ar trebui ca băieţii deştepţi să fure mai puţin? De fapt, aici este cheia. Corupţia ca sistem de guvernare în România produce mai multe pagube decât criza economică. Am luat banii bugetarilor, am mărit brutal TVA, dar nu am micşorat cu nimic banditismul de partid şi de stat din România. Până nu se face ceva în domeniu, chestiunea cu UE rămâne o mare vrăjeală.

Ion M.Ioniţă este senior editor ''Adevărul''