Mai mult de jumătate dintre români nu se implică în cauze caritabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit rezultatelor unui studiu, mai mult de jumătate dintre români nu se implică în cauze caritabile, 36 la sută pentru că nu îşi pot permite, iar 19 la sută pentru că nu sunt interesaţi.

Studiul realizat de GfK Verein în 14 ţări, apreciază că, deşi peste 50 la sută din populaţie nu se implică în cauze caritabile, românii sunt generoşi, mai mult de 38 la sută dintre ei donând bani şi facând voluntariat în timpul lor liber în fiecare an. De asemenea, şapte la sută oferă diverse bunuri.

"Mai mult de jumătate nu se implică în cauze caritabile. Atunci când au fost întrebaţi de ce, 36 la sută din români spun că nu îşi pot permite, în timp ce 19 la sută susţin că nu sunt interesaţi de aceste cauze. Dintre cei care donează bani, două treimi oferă între un euro şi 200 de euro pe an. ONG-uri pentru copii, de ajutor umanitar şi organizaţii religioase, dar, de asemenea, proiecte de ajutorare a zonelor calamitate sau cu dezastre sunt cele mai populare cauze susţinute de români", rezultă din studiu.

De ce munca pe gratis nu-i chiar aşa de rea. Spune şi tu un motiv pentru care te-ai implica într-o activitate voluntară!


O treime dintre români spun că donează bani pentru cauze caritabile în fiecare an, ceea ce înseamnă că, în ciuda situaţiei economice, România se situează la mijlocul clasamentului mondial atunci când vine vorba de donaţii în bani.

În Europa şi SUA, procentul persoanelor care oferă bani anual este relativ asemănător, de 35 la sută, în timp ce olandezii, britanicii şi suedezii par a fi mai generoşi în această privinţă. Astfel, două treimi dintre locuitorii Olandei şi jumătate din cei ai Marii Britanii şi Suediei contribuie cu bani la cauze caritabile în fiecare an.

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG