Mafia din spuma politicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toate partidele importante au acceptat sau au tolerat folosirea banilor negri în campaniile electorale.

Cătălin Voicu a devenit cunoscut opiniei publice la 17 decembrie 2008, în momentul în care conducerea PSD se reunea într-o şedinţă extraordinară pentru a-şi desemna miniştrii în cabinetul de coaliţie cu PDL. Atunci, nu numai că a apărut candidatura unui parlamentar obscur, Cătălin Voicu, pentru Ministerul de Interne, dar presa îl dădea chiar favorit în faţa altui general înscris în cursă, Gabriel Oprea.

În zilele premergătoare acestei confruntări, PSD trecuse prin dezbateri aprinse între grupurile de putere, unii dintre greii social-democraţi solicitând ca partidul să ia Ministerul Economiei, alţii arătându-se deosebit de interesaţi de Ministerul de Interne. Până la urmă, Ministerul de Interne a fost atât de atrăgător, încât PSD a renunţat la resursele ispititoare de la Economie. Acum ştim de ce.

În noaptea votului s-a întâmplat undeva o defecţiune şi Cătălin Voicu a pierdut la doar câteva voturi în favoarea lui Gabriel Oprea. Altfel, era pus şef la Interne şi peste toate structurile despre care se vorbeşte în celebrele stenograme. Iar de aici încolo nu mai îndrăzneşte nimeni să spună ce s-ar mai fi întâmplat.

Ceea ce consemnează istoria este că Oprea a mai stat trei săptămâni ministru şi i-a succedat Liviu Dragnea. Cel din urmă s-a speriat şi a demisionat singur după câteva zile, considerând că fie pâinea cât de rea, tot mai bine îi e acasă, la Alexandria. Următorul pe listă, Dan Nica a constituit şi motivul de divorţ dintre PSD şi PDL.

Dar care vor fi consecinţele cazului „Voicu"? Personajul ca atare nu poate fi decât judecat de magistraţi, care trebuie să se pronunţe asupra acuzaţiilor aduse. Dar sistemul politic din spuma căruia se nasc asemenea personaje prin fiecare partid? Aici e mai greu. Toate partidele importante au acceptat sau au tolerat folosirea banilor negri în campaniile electorale. Zahărul, făina, uleiul, găleţile sau chiar cumpărarea directă a voturilor au fost metode larg utilizate în campanie. De unde miliarde peste miliarde, în afara sumelor cheltuite pentru afişaj, clipuri, mitinguri şi festivaluri? Când se vor aduna PDL, PSD şi PNL şi vor da o nouă lege de finanţare a partidelor politice pentru a se elibera în primul rând formaţiunile politice de sub stăpânirea mafioţilor care le finanţează?

O asemenea lege ar fi un prim semn de curăţenie în sistem. Dar, mai înainte, domnii Boc, Ponta şi Antonescu ar trebui să-şi asume riscul de a renunţa la un sistem pe care partidele lor l-au crescut cu drag la sân de 20 de ani încoace. Este o alegere dificilă. În lipsa ei, personaje tip „Voicu" vor continua să ajungă parlamentari, miniştri, magistraţi, generali care vor coordona, între altele, Justiţia şi lupta anticorupţie.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate