MAE condamnă atitudinea autorităţilor ruse în cazul diplomatului român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Externe condamnă "încălcarea gravă" de către autorităţile ruse a prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice prin reţinerea, luni, a unui diplomat român acreditat la Moscova, precum şi prin tratamentul "complet neadecvat" aplicat acestuia.

Ministerul precizează că a transmis această poziţie  primului-colaborator al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Ministerul român de Externe arată de asemenea că "a exprimat dezacordul său ferm faţă de maniera de prezentare publică a situaţiei".

"Ministerul Afacerilor Externe va lua măsurile care se impun în consecinţă şi le va anunţa în timp util", se mai afirmă în comunicat.

Ministerul român de Externe reaminteşte că, potrivit prevederilor articolului 29 din Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, "persoana agentului diplomatic este inviolabilă". "El nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţie. Statul acreditar îl tratează cu respectul care i se cuvine şi ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere aducă persoanei, libertăţii şi demnităţii sale", se mai arată în articolul 29 al Convenţiei, citat de MAE.

Ministerul reaminteşte că în baza acestei Convenţii, o protecţie asemănătoare este asigurată documentelor, corespondenţei şi bunurilor agentului diplomatic, relatează Mediafax.

Serviciul Federal de Securitate a anunţat, luni, că a reţinut în flagrant un agent de informaţii român, care lucra sub acoperire diplomatică la ambasada României în Rusia. Conform FSB, Gabriel Grecu, secretar al ambasadei române, a fost reţinut în timp ce încerca să obţină informaţii militare secrete.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”