Lui Lăzăroiu i-a rămas PDL în gât

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorului basmului politic cu Alba ca Zăpada i-a rămas mărul PDL în gât, dovedindu-se încă odată că oamenii sunt sub partid şi nu partidul sub oameni.

 Demiterea Ministrului Muncii nu reprezintă doar o răbufnire de orgoliu a unui Emil Boc bine stârnit împotriva lui Lăzăroiu de figuri cu greutate în PDL.

Să nu uităm că Lăzăroiu este unul dintre favoriţii lui Traian Băsescu a cărui voinţă a fost hotărâtoare în numirea fostului consilier în postul de Ministru al Muncii. Această investire a fost o surpriză pentru PDL şi nu una neapărat plăcută. Postul era vizat de oameni de partid cu vechime care se aşteptau să intre în vederile lui Traian Băsescu, dar nu a fost să fie. Lăzăroiu a părut de la început un corp străin, departe de obiceiurile şi cultura organizaţională a PDL. A fost acceptat doar ca urmare a sprijinului de la Cotroceni, dar prestaţia sa la Ministerul Muncii s-a făcut remarcată mai mult prin atacurile la adresa adversarilor politici, prin basme şi scenarii, decât prin activitatea specifică a acestui portofoliu.

Iată că PDL reacţionează dur, ridicându-se împotriva unui om al lui Traian Băsescu. Activul de partid, condus de secretarul general, Ioan Oltean, s-a săturat să primească lecţii de la un străin. Ca urmare, Lăzăroiu a fost sacrificat, iar preşedintele nevoit să accepte schimbarea. Altfel, pagubele politice ar fi fost prea mari. Până la urmă, Lăzăroiu a plecat de la Cotroceni pentru că a avut gura prea mare, iar acum părăseşte Guvernul din cauza tentativelor sale de a se erija într-un nou lider ideologic al PDL.

În urma aventurii Lăzăroiu, lucrurile revin la normal. Sulfina Barbu, un om de partid prin excelenţă preia Ministerul Muncii. Preşedintele nu s-a împotrivit mişcării, iar PDL se poate considera satisfăcut.

Ce va urma? Revocarea lui Lăzăroiu arată că partidul, asediat în plan politic, va deveni şi mai conservator şi mai închis în el însuşi. Cadrele vechi, disciplinate şi ordonate vor duce mai departe şi guvernarea şi bătălia electorală. Poveştile cu reformiştii, cu schimbările promise la congres, rămân doar basme de genul celor scrise de Lăzăroiu. Albă ca Zăpada îşi va mai aşteapta prinţul.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie