Linie telefonică InfoCons, lansată special pentru testele COVID-19. Unde pot suna românii pentru a sesiza probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Mediafax

Asociaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons a lansat o linie telefonică specială destinată persoanelor care îşi fac teste pentru detectarea Covid-19. La numărul 021-9615 românii pot solicita consiliere, informare sau pot depune sesizări din perspectiva protecţiei consumatorilor.

Numărul Telekom cu tarif normal în reţea 021-9615 este dedicat persoanelor care au efectuat analize de testare pentru Covid-19 sau care doresc sa realizeze aceste analize. La acest număr de telefon consumatorii pot solicita consiliere, informare sau pot depune sesizări din perspectiva protecţiei consumatorilor.

„Ţinând cont de faptul că se înregistrează tot mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la realizarea analizelor de testare Covid-19, procesarea rezultatelor, clauzele contractuale sau de consimţământ semnate de către consumatori în momentul recoltării, InfoCons trage un semnal de alarmă şi sprijină toţi consumatorii care întâmpină o problemă în acest domeniu”, se menţionează în comunicatul organizaţiei de protecţie a consumatorilor.

În afară de linia telefonică specială, consumatorii care întâmpină probleme legate de testele pentru Covid-19 pot contacta InfoCons pe acest subiect la adresa de e-mail: reclamatii@infocons.ro sau în scris la C.P 38, O.P. 53 sector 4, Bucureşti.

Ce drepturi au consumatorii

InfoCons subliniază că, printre drepturile fundamentale ale consumatorilor, se numără:

  • dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime;
  • dreptul de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de consumatori; dreptul de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă variată de produse şi servicii de calitate;
  • dreptul de a fi despăgubiţi în mod real şi corespunzător pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor, folosind în acest scop mijloace prevăzute de lege.

Preşedintele InfoCons, Sorin Mierlea, a subliniat că persoanele care fac analize de depistare a Covid-19 au dreptul la respectarea de către prestator al termenului de timp privind rezultatul testului.

„Dacă dorim să realizăm analize de testare Covid-19, fie că ne sunt necesare pentru a putea pleca în vacanţă, fie pentru siguranţa proprie, informarea trebuie să fie una transparentă atât din punctul de vedere al termenului de realizare, cât şi al costului. Totodată, termenele de realizare trebuie să fie respectate sau, în caz contrar, agentul economic să îşi asumă pierderea materială şi morală. Trebuie să luăm atitudine, să depunem o sesizare, pentru ca generaţiile următoare să nu mai păţească ce am păţit noi", a afirmat preşedintele InfoCons. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG