Licitaţie de păpuşi la prima Gală UNICEF din Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţa UNICEF în România, în parteneriat cu DP World Constanţa, organizează vineri, 15 iulie 2011, la Marina Regia Residence din Mamaia, prima Gală UNICEF pentru un proiect local din Constanţa.

Scopul evenimentului este de a strânge fondurile necesare pentru realizarea primului centru multifuncţional din Constanţa. Aici, copiii, în special cei vulnerabili, cu vârste cuprinse între 0 şi 6 ani, vor beneficia de servicii de educaţie, asistenţă medicală şi socială, iar părinţii lor de consiliere parentală.
 În cadrul Galei, invitaţii se vor bucura de un moment devenit tradiţional în cadrul evenimentelor organizate în ultimii ani de UNICEF România: Licitaţia de Păpuşi. Toţi copiii merită un start bun în viaţă, de aceea, prin achiziţionarea unei păpuşi, invitaţii fac o investiţie în viitor, adică în copii.
„Creează o păpuşă, ajută un copil“ este un proiect UNICEF care s-a născut în Italia, în anii 1980, unde se derulează sub numele de Pigotta (păpuşă de stofă). În România, proiectul a fost lansat în anul 2006, bucurându-se de mare succes. Păpuşile sunt realizate de copii de la grădiniţe, din şcoli generale sau licee, ajutaţi de educatoare, învăţători sau profesori. Prin intermediul acestui proiect, copiii învaţă, pe de o parte, cum să facă o păpuşă, iar pe de altă parte, ei află informaţii despre UNICEF. Asfel, proiectul are trei dimensiuni: educaţională, culturală şi socială.
Designeri celebri s-au dedicat cauzei realizând păpuşi deosebite. De asemenea, proiectul Creează o păpuşă, ajută un copil a captat atenţia INSPIRED în cadrul concursului consacrat lansând un apel către tinerii artişti, care au răspuns cu entuziasm.
În total, în cadrul Galei în beneficiul copiilor din Constanţa vor fi licitate 10 păpuşi create de designeri, copii şi tineri artişti: Moon, creată de designerul Lena Criveanu; Edidi, creată de Edita Lupea (DADA); Mandolia, creată de designerul Adelina Ivan; Sarra, creată de copiii de la Şcoala Specială nr. 1 din Bucureşti sub coordonarea doamnei Mihaela Ana-Maria; Sofia Alexandra, creată de Andreea Elizabeta Dumitriu; Elemi, creată de Mihaela Stănică; Ilinca şi Petruţ, create de Alina Burcea; Muffin,  creată de Postumia Martin; Faiana, creată de Veronica Dumitrescu; Karakiri - the friendly octopus, creată de Oana Felipov.
Fondurile strânse în urma Licitaţiei de păpuşi vor contribui şi ele la organizarea Centrului Multifuncţional din Constanţa.  
Vedetele donează pentru copii
Prima Gală organizată de UNICEF la Constanţa în beneficiul copiilor va reuni vedete şi personalităţi publice, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai mediului de afaceri din Constanţa, precum şi persoane fizice care doresc să devină donatori UNICEF.
Binecunoscuta prezentatoare TV Andreea Raicu va fi gazda evenimentului, dorind astfel să sprijine copiii din Constanţa să beneficieze de educaţie timpurie şi de suportul de care au nevoie pentru a se putea dezvolta armonios.
„Îmi face o deosebită plăcere să fiu alături de UNICEF în calitate de gazdă a acestui eveniment special. Cred cu tărie că mai sunt multe de făcut pentru copii şi susţin din tot sufletul iniţiativa UNICEF pentru copiii din Constanţa”, a declarat Andreea Raicu.



Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort