Liberalii ne-au sprijinit, popularii au dorit amânarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul României şi Bulgariei a încins spiritele încă de marţi dimineaţă la Parlamentul European de la Strasbourg. Liderii politici europeni s-au folosit de cele două candidaturi la aderare

Raportul României şi Bulgariei a încins spiritele încă de marţi dimineaţă la Parlamentul European de la Strasbourg. Liderii politici europeni s-au folosit de cele două candidaturi la aderare pentru a se ataca reciproc.
Reiterând sprijinul formaţiunii sale pentru România, liderul Grupului Liberal Democrat din PE, Graham Watson, a subliniat că România şi Bulgaria vor fi evaluate pentru aderare fiecare pentru meritul său. "România a făcut progrese mai ales după schimbarea guvernului, în timp ce Bulgaria a pierdut trei luni cu formarea noului guvern", a declarat Watson. Imediat după conferinţa de presă a liberalilor, a urmat cea a lui Hans-Gert Poettering. Precizând că PPE susţine aderarea României şi Bulgariei, Poettering şi colegul Markus Ferber au susţinut că problema aderării nu este "dacă" e susţinută, ci "când are ea loc". Atât Poettering, cât şi Ferber au insistat asupra amânării stabilirii datei aderării după raportul Comisiei Europene din toamnă, invocând "nevoia unui răgaz pentru a lua decizia cea mai bună".

Culturistul Marinescu s-a evidenţiat şi la Strasbourg
Atitudinea euroobservatorilor români şi bulgari afiliaţi la PPE a stârnit fie nemulţumire, fie zâmbete în colţul gurii printre oficialii europeni. În timp ce bulgăroaica Maria Cappone a afirmat că tinerii bulgari vor să trăiască, din 2007, în "paradisul nostru Europa", euroobservatorul PD Marius Jean Marinescu a iritat cu declaraţia sa, conform căreia, indiferent de concluziile raportului CE, România va intra în UE în 2007.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate