Legea (i)lustraţiei

jocul de cuvinte pe care mi l-am permis în titlu:- va fi o lege ilustră, fără egal (fără obiect şi fără scop real);- va fi o ilustrare a nivelului şi potenţialului, în domeniu, al

jocul de cuvinte pe care mi l-am permis în titlu:
- va fi o lege ilustră, fără egal (fără obiect şi fără scop real);
- va fi o ilustrare a nivelului şi potenţialului, în domeniu, al politicienilor noi/vechi care s-au format/reformat, în ultimii şaisprezece ani;
- va produce în rândul politicienilor meseriaşi o ilustraţie de ansamblu, adică o lustraţie specifică care-i va proteja pe cei care declarativ îi urmăreşte dorind să îi tragă de urechi.
Legea respectivă mi se pare o formă de manifestare, neavenită, a forţei pumnului care, în loc să scoată la lumină fiara ocultă care a făcut nenumărate victime, directe sau colaterale, lansează un scandal public, încercând să ilustreze marea păcăleală care ni s-a tras în aceşti şaisprezece ani. În loc să fie arătată boala de care am suferit şi suferim, se fac propuneri de tratamente, în numele dragostei de dreptate şi adevăr (blocând de fapt adevărul).
Nu aşa se rezolvă problema, doamnelor şi domnilor politicieni, pe mine nu mă interesează în mod deosebit care politician adună (bani, putere, favoruri etc.), pentru că ştiu că toţi sunt politicieni (nu oameni politici). Toţi adună. Pe mine mă interesează dacă prietenul meu Adrian, sau Sandu, sau Gelu, sau cum s-or mai chema ei (care îmi zâmbesc şi mă felicită, ce bine arăt, ce deştept sunt), mă interesează, zic, dacă mă turnau la securitate pe vremea apusului regim. Nu de alta, dar să ştie şi ei că eu ştiu.
Nici nu vreau să ştiu ce spuneau în rapoartele lor. Vreau doar să le apară numele în ziar şi să ştiu dacă dădeau rapoarte periodice despre colegi.
Atât. Nimic mai mult.
Asta înţeleg eu prin legea lustraţiei, a cărei denumire, după ce aţi inventat-o, sper să o propuneţi pentru a fi introdusă în DEX.
Cu stimă,
Constantin Răuţă
Bucureşti