La revedere, Catrinel Sandu!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

să facă asta sau coregrafie au fost cele la care s-a simţit cel mai bine.- Recapitulare: De ce pleci în SUA?- Pentru că soţul meu, Gabriel, trăieşte de la 16 ani în SUA, iar în momentul în

să facă asta sau coregrafie au fost cele la care s-a simţit cel mai bine.

- Recapitulare: De ce pleci în SUA?
- Pentru că soţul meu, Gabriel, trăieşte de la 16 ani în SUA, iar în momentul în care am ajuns la concluzia că vom avea un viitor împreună, am pus pe listă priorităţile noastre în viaţă. Le-am analizat şi am încercat să ne dăm seama unde s-ar putea contura mai bine: în România sau în America... Din fericire pentru Gabi, spun din fericire pentru că acolo e casa lui, balanţa a înclinat foarte tare, din toate punctele de vedere, spre America. Asta nu înseamnă că nu mă voi întoarce cât voi putea de des în România, pentru că întotdeauna eu mă voi simţi acasă... AICI! Deja am hotărât cu Gabi ca trei luni pe an să ni le petrecem în ţară, alături de prieteni şi de familie.
- Crezi că vei mai fi vedetă dacă stai foarte mult departe de ţară?
- Nu-mi doresc să fiu vedetă şi nu cred că m-am considerat aşa vreodată. ştiu doar că am făcut lucruri pentru care oamenii m-au respectat şi m-au iubit şi mai ştiu că o parte din ei mă vor păstra în suflet şi vor avea amintiri frumoase în ceea ce mă priveşte. În legătură cu munca în televiziune, aceasta va continua la Naţional TV, pe perioada verii, pentru că nu aş putea să mă rup definitiv de ceea ce fac acum. Vreau, în acelaşi timp, să păstrez contactul cu telespectatorii din ţară şi, în plus, să le aduc cât mai multe materiale celor care vor să afle câte ceva despre viaţa mea în America.
- Care crezi că e diferenţa principală între vedetele din România şi cele americane?
- Este o foarte mare diferenţă... mi-ar trebui vreo trei pagini să vorbesc despre acest subiect. Oamenii aceia, dacă apar la tv, o fac pentru că au ceva de spus, nu pentru că arată bine şi atât sau pentru că au relaţii sus-puse sau părinţi importanţi. Stilul lor de viaţă şi lucrurile pe care şi le permit le conferă un altfel de trai, nu se confruntă cu probleme financiare ca multe dintre vedetele din România. În plus, ţin la etichetă şi ştiu să îşi păstreze demnitatea. Sunt sigură că au şi ei vedete care fac circ la televizor şi se bagă în tot felul de scandaluri, dar cred că sunt cu mult mai decente decât ale noastre. E adevărat însă că ei nu sunt atât de taxaţi, bârfiţi şi comentaţi ca cei de la noi, dar, în acelaşi timp, nici nu există un acces atât de mare la ele, cum există în România.
- Ce ţi-a plăcut cel mai mult să faci din tot ce ai făcut in entertainmentul românesc (un anume proiect)?
- Toate proiectele au avut câte ceva interesant şi m-am implicat în fiecare 100%. Din fericire au fost diverse şi am învăţat din fiecare câte ceva, dar un loc aparte în inima mea îl au şi-l vor avea proiectele în care, pe lângă prezentare, am putut dansa şi semna coregrafia.
- Cum e viaţa în televiziune la 30 de ani?
- Cu mai multă experienţă acumulată, mai matură, mai responsabilă şi dornică de a trece la următoarea etapă.
- Spune-ne care sunt: emisiunea de televiziune favorită, vedeta favorită, serialul românesc favorit, serialul străin favorit, filmul favorit.
- Emisiune: Nu am una anume... sunt mai multe... şi de la fiecare îmi place câte ceva. Vedetă: Din ţară, şi acum mă refer la femei, este Mihaela Rădulescu pe care am admirat-o întotdeauna. Am apreciat la ea, înainte de toate, evoluţia ei de-a lungul anilor, din punct de vedere profesional. Seriale: Nu mă uit la serialele româneşti. Singurul despre care pot vorbi este cel la care am avut posibilitatea de a colabora. Este vorba de serialul "Cuscrele", difuzat la Naţional TV, un serial în care au jucat cele mai mari nume ale teatrului şi filmului românesc. Serial străin: "Dosarele X". Filme: Sunt multe şi sunt pe categorii… Dacă ar fi să dau un singur exemplu aş alege "Dirty dancing". L-am văzut de foarte multe ori şi nu cred că este greu să vă daţi seama de ce îmi place atât de mult…
- Cât timp te uiţi pe zi la televizor şi la ce?
- Deschid televizorul în momentul în care mă trezesc. Până când plec de acasă, rămâne deschis pe canalele de muzică. E ca o terapie "matinală" pentru mine… Iar seara, dacă am timp, urmăresc talk-show-urile, uneori emisiunile de divertisment şi, mai nou, pe cele sportive.