Klaus Iohannis, laude pentru medici: Este impresionant modul în care s-au pus în slujba luptei contra pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannnis a declarat, marţi la ceremonia de decorare a unor personalităţi civile din domeniul medical care au contribuit la gestionarea epidemiei de COVID-19, cu prilejul Zilei Naţionale, că este impresionant cum au luptat medicii contra pandemiei de coronavirus, indiferent dacă munca lor a fost în ţară sau în afara graniţelor.

Şeful statului a apreciat şi faptul că mulţi medici s-au oferit voluntari şi au participat la misiuni prin care i-au ajutat pe oamenii din alte state care au importante comunităţi româneşti să lupte cu pandemia. 

„De Ziua Naţională, urmăm tradiţia de a onora meritele celor care îşi pun viaţa în slujba protejării cetăţenilor români, a identităţii naţionale, a valorilor şi a instituţiilor fundamentale ale statului român. Curaj, responsabilitate, altruism sunt valori definitorii ale celor către care ne îndreptăm recunoştinţa astăzi, ca reper deosebit de speranţă şi solidaritate. În mod normal, sala aceasta ar fi fost neîncăpătoare dacă am fi avut posibilitatea să mulţumim tuturor celor care au contribuit la limitarea efectelor pandemiei şi la salvarea de vieţi. Vă rog să acceptaţi recunoaşterea oferită astăzi şi în numele colegelor şi colegilor de breaslă. Dumneavoastră, cei din linia întâi, luptaţi neobosit pentru viaţă, de multe ori cu riscul propriei siguranţe. Prin acţiunile dumneavoastră, scrieţi o istorie discretă, dar de netăgăduit, a onoarei şi demnităţii, construind o nouă realitate bazată pe încredere în unitate şi solidaritate. Prin dăruirea de sine şi prin dovada permanentă de simţ al datoriei, onoraţi vocaţia de medic, indiferent cât de periculos este mediul de lucru şi cât de dificil este să fiţi în prima linie. Dragostea dumneavoastră pentru viaţă şi semeni ne inspiră şi ne responsabilizează”, a afirmat Klaus Iohannis. 

Şeful statului a mai spus că munca medicilor este importantă şi din perspectivă umanitară, dar şi prin faptul că demonstrează că numai prin colaborarea cu partenerii din alte state putem fi eficienţi în lupta cu pandemia de SARS-CoV-2.

„O parte dintre dumneavoastră v-aţi oferit voluntari pentru a ajuta oamenii din state cu importante comunităţi româneşti să lupte cu noul coronavirus, participând la misiuni care v-au dus departe de casă, de cei dragi. Munca dumneavoastră este una importantă nu doar din perspectiva umanitară, ci şi pentru că ne arată că numai colaborând cu parteneri din alte ţări putem fi eficienţi în lupta cu pandemia. La fel cum accesul la un vaccin este facilitat de Uniunea Europeană, schimbul de informaţii, resurse şi experienţă poate înlesni eforturile noastre de protejare a sănătăţii populaţiei. În ciuda limitărilor apărute în actul educaţional, impuse de contextul epidemiologic, marile noastre universităţi de medicină şi farmacie au continuat să depună eforturi pentru formarea profesioniştilor de care avem nevoie pentru a proteja sănătatea românilor pe termen lung. Mulţi medici au depus eforturi supraomeneşti pentru a împăca, în această perioadă, calitatea de dascăl cu turele lungi de muncă în spitale. Indiferent dacă munca medicilor s-a derulat în ţară sau peste graniţe, este impresionant modul în care aceştia s-au pus în slujba luptei contra pandemiei, indiferent de frontul în care a fost nevoie de ei”, a completat preşedintele. 

El a adăugat că este impresionat şi felul în care s-a mobilizat mediul universitar pentru a-i ajuta pe colegii din spitale. 

Tot impresionant este şi modul în care cei care urmează să intre în această nobilă meserie au înţeles să urmeze valorile profesiei şi să devină voluntari în spital, pentru a suplimenta numărul de salvatori. Mobilizarea mediului universitar pentru a-şi ajuta colegii din spitale stă sub semnul solidarităţii şi este un model demn de urmat pentru noi toţi. Mă înclin cu recunoştinţă şi profund respect, în numele statului român, în faţa dumneavoastră! Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate”, a concluzionat şeful statului.

În semn de apreciere pentru implicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă, pentru efortul important depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, preşedintele Klaus Iohannis a conferit:

 „- Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler Institutului Naţional de Sănătate Publică, doamnei dr. Anghel Maria Nina (Moineşti), doamnei dr. Băloi Adelina (Timişoara), domnului dr. Bărbat Marius-Teodor (Cluj-Napoca), domnului dr. Botea Dragoş Florin (Oradea), doamnei as. med. pr. Casoni Maria-Elena (Târgu-Mureş), doamnei dr. Dacz Monika Erika (Oradea), domnului dr. Florea Marc (Oradea), doamnei dr. Georgescu Corina Maria (Timişoara), doamnei dr. Gherman Ada Sonia (Cluj-Napoca), doamnei dr. Grigoraş Ioana (Iaşi), domnului dr. Henţia Ciprian Adrian (Timişoara), doamnei dr. Lupse Mihaela Sorina (Cluj-Napoca), doamnei dr. Pascal Ema-Raluca (Reşiţa), doamnei as. med. pr. Pop Alexandra-Angela (Oradea), doamnei dr. Sandu Monica Andreea (Bucureşti) şi domnului dr. Suciu Alin Aurel Raul (Oradea); 

- Medalia „Meritul Sanitar” clasa a III-a doamnei as. med. Bordianu Gabriela-Ioana (Bacău)”. 

De asemenea, în semn de recunoştinţă pentru calitatea procesului educaţional şi a excelenţei academice, pentru efortul important depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19, Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler: 

„- Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti; 

- Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca; 

- Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi; 

- Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara;

 - Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş; 

- Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump