Khmerii rosii cucereau Pnom Penh-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 17 aprilie 1975, soldatii khmerilor rosii intrau in capitala cambodgiana Pnom Penh, fara sa intampine vreo rezistenta si evacuand-o imediat, fiind primul gest al regimului de teroare al lui Pol

La 17 aprilie 1975, soldatii khmerilor rosii intrau in capitala cambodgiana Pnom Penh, fara sa intampine vreo rezistenta si evacuand-o imediat, fiind primul gest al regimului de teroare al lui Pol Pot, care va dura patru ani. Ultramaoistii luau puterea astfel in Cambodgia cu numai doua saptamani inainte ca Saigonul (capitala Vietnamului de Sud la acea ora, in prezent Orasul Ho Si Min) sa cada in mainile vietnamezilor din nord. Imediat, khmerii rosii au golit orasele, sinonime pentru ei cu Sodoma si Gomorra, reazemul regimului urat al lui Lon Nol, care fusese sustinut de "imperialistii americani", si se incranceneaza sa-i lichideze pe toti reprezentantii acestuia. Intr-o singura zi, doua milioane de locuitori au fost siliti sa paraseasca in dezordine capitala, chipurile doar pentru cateva zile, sub pretextul refugierii de bombardamentele americane (care nu au avut niciodata loc). Toti locuitorii oraselor Cambodgiei au fost dusi la tara, pentru ca sa apara "omul nou", purificat de toate viciile. Clica lui Pol Pot exalta linia asa-zis pura a comunistilor chinezi, "drogati" de revolutia culturala dar a impins consecintele revolutiei cu mult mai departe decat o facuse Beijingul. Noul regim de la Pnom Penh a definit o varianta radicala de marxism, care a eliminat familia prin separarea membrilor ei, a introdus munca in cooperative si pranzul in comun, abolind religia si banii, si rasturnand toate relatiile umane si sociale. Desi erau educati si formati in Occident, indeosebi in Franta, liderii khmerilor rosii au venit sa construiasca un "om nou" intr-o societate de tip rural, riguros egalitarista. In numele utopiei agrare si al autarhiei, ei au infometat poporul, punandu-l la munca fortata pe plantatii enorme de orez, abrutizandu-l prin propaganda. Revolutia a fost totalitara - torturi, executii sumare, deportari in masa, supraveghere neintrerupta si epurare etnica - antimusulmana, antivietnameza si antichineza. In trei ani, opt luni si 20 de zile de nebunie ucigasa, aproape doua milioane de cambodgieni au fost ucisi prin tortura, boli, munca pana la epuizare si epurari interne ale partidului. Atrocitatile nemiloase, epurarile accelerate si dezertarile au accelerat sfarsitul regimului Pol Pot. La sfarsitul lui 1978, 150.000 de soldati vietnamezi invadeaza Cambodgia, dupa ce khmerii rosii efectuasera raiduri ucigase pe teritoriul lor. La 7 ianuarie 1979, regimul Pol Pot este rasturnat, dar imperativele geostrategice ale marilor puteri permit khmerilor rosii sa se sustraga pedepsei. Pol Pot moare in jungla, in 1998, dar acolitii sai, Khieu Samphan, Nuon Chea, Ieng Sary traiesc si chiar sunt liberi, in asteptarea unui ipotetic proces. Dupa 30 de ani, Cambodgia sufera inca din cauza eliminarii elitelor sale. Ea nu s-a impacat cu trecutul ei, copiii nu invata despre genocid la scoala. Tara traieste cu traumatismul unuia din cele mai ingrozitoare genociduri ale secolului al XX-lea, care se transmite si generatiilor nascute ulterior.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța