Judeţ cu judeţ: 45 de pasionaţi ai cubului Rubik s-au întrecut ieri la un concurs de viteză
0Casa Regală a României a renunţat la o parte dintre angajaţi şi a sistat lucrările de reabilitare la Castelul de la Săvârşin din cauza crizei. Un bebeluş de 980 de grame s-a născut la maternitatea din Botoşani şi a fost transferat la un incubator special de la Suceava pentru a fi ţinut în viaţă. Sibianul Sebastian Marian (32 de ani) s-a întors cu medalia de bronz de la Concursul Mondial de Robotică ROBOCUP de la Singapore
ALBA. Ministrul Radu Berceanu va alege, luni, varianta pentru construirea centurii de ocolire a Sebeşului. Oraşul este tranzitat, zilnic, de peste 20.000 de maşini. Şoseaua va costa 20 - 25 milioane de euro.
ARAD. Principesa Margareta şi Principele Radu Duda au declarat, la Arad, că şi Casa Regală a fost afectată de criză. Ei au renunţat la o parte dintre angajaţi şi au sistat lucrările de reabilitare la Castelul de la Săvârşin.
ARGEŞ. O tornadă a făcut ravagii în centrul oraşului. Fenomenul meteo extrem de rar s-a produs vineri seara şi a durat doar câteva minute. Rafalele de vânt au luat pe sus acoperişul unui bloc şi au distrus şase Loganuri, printre care şi unul de la Evidenţa Populaţiei. Meteorologii au estimate că vântul a bătut cu peste 100 de kilometri pe oră.
BACĂU. Pregătiri pentru caravana Filmelor TIFF. În centrul oraşului se va monta un cinematograf în aer liber unde vor fi proiectate peliculele din cadrul festivalului, la sfârşitul săptămânii viitoare.
BIHOR. Municipalitatea orădeană va introduce sistemul de coplată în toate spitalele din subordine, până la sfârşitul anului. Pacienţii care doresc să fie operaţi de un anumit medic sau vor să fie internaţi într-o rezervă vor plăti în plus.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Lucrările la baza SMURD din Prundu Bârgăului, începute acum trei ani şi finalizate în proporţie de 90%, sunt blocate de lipsa banilor. Pentru ca staţia să fie funcţională mai sunt necesari 600.000 de lei.
BOTOŞANI. Bebeluş cât palma născut la maternitatea din Botoşani. Băieţelul este prematur şi cântăreşte doar 980 de grame. El a fost transferat la un incubator special de la Suceava pentru a fi ţinut în viaţă.
BRAŞOV. Bicicliştii din oraş sunt invitaţi să participe la o campanie de inventariere a locurilor neamenajate unde sunt aruncate gunoaiele. Ei vor nota poziţia GPS a depozitelor de resturi şi vor ajuta astfel autorităţile să le elimine.
BUZĂU. Anchete blocate de sărăcie. Serviciul de Medicină Legală mai face expertizări doar în cazurile deosebit de grave. Inspectoratul de Poliţie Judeţean le datorează legiştilor peste 210.000 de lei, contravaloarea actelor întocmite de la începutul anului.
BRĂILA. Angajaţii lui Culiţă Tărâţă, arendaşul terenurilor agricole din Insula Mare a Brăilei, au mutat, din calea Dunării revărsate, 5.000 de tone de substanţe chimice depozitate în zonă. Laszlo Borbely, ministrul Mediului, a declarat că, în caz de inundare a insulei, pesticidele intrate în apă ar fi generat un dezastru ecologic cu urmări grave.
CARAŞ-SEVERIN. Peste 30 de motociclişti de enduro se întrec pe trasee dificile, timp de două zile, la Văliug. A doua ediţie a „Franzdorf Văliug 2010" a început ieri dimineaţă.
CĂLĂRAŞI. Oficiul Poştal Ciulniţa a fost prădat de hoţi. Ei au furat două colete, dar au descoperit că acolo erau doar o carte de engleză şi 30 de pixuri în valoare de 99 de lei. Făptaşii riscă să facă puşcărie, deşi paguba este infimă.
CLUJ. 45 de pasionaţi ai cubului Rubik din trei ţări s-au întrecut ieri la un concurs de viteză la mânuirea jucăriei. Ei vor încerca azi să bată recordul naţional de 18 secunde pentru rezolvarea cubului.
CONSTANŢA. Turismul de weekend a crescut gradul de ocupare pe litoral. În prezent, 42.000 de turişti se află în staţiuni. Cei mai mulţi - 15.000 - sunt în Mamaia.
COVASNA. Primăria Sfântu-Gheorghe efectuează mâine un sondaj de opinie. Localnicii vor fi sunaţi, la întâmplare, de edilul-şef şi de angajaţii administraţiei locale şi vor fi întrebaţi în ce măsură sunt mulţumiţi de serviciile instituţiei.
DÂMBOVIŢA. Secretarul primăriei din comuna Ocniţa a depus o plângere penală împotriva edilului-şef al localităţii, pe care îl acuză că l-ar fi lovit, vineri, în biroul său. Incidentul a pornit de la faptul că primarul i-a acordat angajatului calificativul „nesatisfăcător", în urma unei evaluări.
DOLJ. Andrei Lazăr, fiul judecătoarei Liliana Lazăr, arestat sub acuzaţia că a bătut un bărbat, a fost eliberat de colegii mamei sale. El a primit interdicţia de a părăsi localitatea. Tânărul are patru dosare penale pentru diverse scandaluri şi agresiuni.
GALAŢI. În urma repartizării computerizate la liceu, din cei 5.000 de absolvenţi ai învăţământului gimnazial, 112 au rămas pe dinafară din cauza mediilor mici. Ultimul admis a avut nota 4,10 şi a intrat la Grupul Şcolar Metalurgic.
GIURGIU. Prefectura a început o campanie de strângere de ajutoare pentru sinistraţi. Cetăţenii care doresc să doneze diferite obiecte o pot face în trei locuri: parcarea centrului comercial Interex din oraş şi primăriile din Bolintin Vale şi Mihăileşti.
GORJ. Aproape 11.000 de mineri vor dona 150.000 de lei la Fondul Solidaritatea. Ei vor renunţa la masa caldă pe care o primesc la serviciu pentru a-i sprijini pe semenii afectaţi de inundaţiile din nordul Moldovei.
HARGHITA. Un tânăr a murit şi alţi doi au fost răniţi, vineri seara, după ce au fost loviţi de trăsnet pe un drum forestier, în apropierea staţiunii Băile Tuşnad. Cei trei se întorceau de la cules de ciuperci, când au fost fulgeraţi.
HUNEDOARA. Sute de locuitori din Deva au început să se debranşeze de la sistemul centralizat de încălzire. Ei se tem de creşterea preţului la gigacalorie de la 165 la 234 de lei. Doar 40% din apartamente mai sunt conectate la conductele regiei locale de distribuţie a energiei termice.
IALOMIŢA. Pentru extinderea vechii secţii de urgenţă a Spitalului Slobozia, Consiliul Judeţean a cheltuit 350.000 de euro. Noul sediu nu este deocamdată funcţional pentru că lipseşte aparatura medicală.
IAŞI. Sute de ieşeni investesc banii în bijuterii preţioase pentru a le revinde, după ce trece criza, ca să obţină profit. Judeţul Iaşi e pe locul al II-lea în ţară la cumpărarea de aur, cu 14 kilograme achiziţionate de la începutul anului.
ILFOV. Un bărbat de 83 de ani din Otopeni s-a salvat singur din casa sa care a ars în proporţie de 90%. El a scăpat cu viaţă, târându-se printre flăcări.
MARAMUREŞ. Drumul Baia Sprie - Bârsana, calea de acces spre zona turistică a judeţului, va fi finalizat în septembrie 2012. Construirea şoselei costă 22 de milioane de euro.
MEHEDINŢI. Sute de localnici sunt singuri în mijlocul apelor. Căile de acces către localitatea Pârlagele sunt impracticabile de cinci zile, iar pompierii şi ambulanţa nu pot interveni în zona afectată de revărsarea pârâului Neagona.
MUREŞ. Fundaţia Mater a invitat azi locuitorii din Târgu Mureş să participe la „Lanţul vieţii", organizat în faţa Prefecturii. Ei vor atrage astfel atenţia asupra riscurilor avortului ca metodă contraceptivă.
NEAMŢ. Slujbe pentru sinistraţi la Festivalul Medieval de la Cetatea Neamţ. Sărbătoarea este săracă în manifestări artistice, din cauza lipsei banilor, dar nu duce lipsă de procesiuni religioase pentru ajutorarea celor loviţi de inundaţii.
OLT. Un băiat de 12 ani, din Slatina, a fost adus la Urgenţă, în comă alcoolică. Copilul a fost lăsat nesupravegheat de bunici şi a băut mai multe pahare de vin. Protecţia Copilului a demarat o anchetă.
PRAHOVA. O ploaie torenţială a inundat ieri Ploieştiul şi alte patru localităţi din Prahova. Pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru evacuarea apei din locuinţe în localităţile Bordeni, Blejoi şi Pleaşa.
SATU MARE. Patruzeci de tineri au absolvit, la sfârşitul săptămânii, cursurile primei şcoli de DJ din Transilvania. După trei luni de predare intensivă, majoritatea absolvenţilor au obţinut note de zece pe linie. Ei vor primi diplome recunoscute în UE.
SĂLAJ. Nu se mai fac analize la Spitalul Judeţean de Urgenţă care nu a obţinut certificat de calitate ISO pentru serviciile de specialitate paraclinice. Sălăjenii sunt nevoiţi să meargă la cabinete private.
SIBIU. Un sibian a obţinut locul al III-lea în lume la robotică. Sebastian Marian (32 de ani) s-a întors cu medalia de bronz de la Concursul Mondial de Robotică ROBOCUP, desfăşurat în Singapore, la finalul lunii trecute. El a concurat cu participanţi din 40 de ţări.
SUCEAVA. Târgul Colecţionarilor pe lunca Sucevei. Până diseară, anticarii din nord-estul ţării expun piese de artă, de mobilier, de decor şi podoabe, care pot fi cumpărate.
TELEORMAN. Apele au inundat mii de hectare de culturi agricole, păşuni şi păduri de lângă Turnu Măgurele, Traian, Fântânele şi Zimnicea. În zonele îndiguite, au apărut infiltraţii care sunt monitorizate de comitetele locale pentru situaţii de urgenţă.
TIMIŞ. Bănăţenii care au venit ieri la Festivalul Berii din Timişoara au constatat că preţurile sunt mai mari decât la celelalte ediţii. Un mic costa trei lei, în condiţiile în care kilogramul de carne costă zece lei. O frigăruie se vindea cu 10 -12 lei, iar jumătate de pui, cu 15 lei.
TULCEA. Circulaţia maşinilor de mare tonaj a fost interzisă pe porţiunea de drum dintre Măcin şi Smârdan din cauza unor fisuri de pe digul-şosea. Autoturismele pot circula cu viteza de maximum 60 de kilometri la oră.
VASLUI. Douăzeci de poliţişti comunitari din Bârlad au intrat în concediu fără plată şi alte câteva zeci şi-au dat demisiile pentru a munci în străinătate. În prezent, mai activează 94 de agenţi.
VÂLCEA. Edilii au alocat 15 milioane de lei pentru construirea uneia dintre cele mai moderne clinici de recuperare la Govora. Aceasta va fi promovată în străinătate, pentru revitalizarea turismului. Lucrările vor fi gata în decembrie.
VRANCEA. Conducerile primăriilor din Focşani şi Adjud trebuie să renunţe la 150 şi respectiv 70 de angajaţi pentru a se conforma măsurilor de austeritate impuse de Guvern.