Joburi puţine pentru şomerii CFR
0Aproximativ 2.000 de angajaţi din companii de stat vor fi concediaţi în curând. Piaţa muncii le oferă puţine şanse de a-şi găsi un job la fel de bine plătit ca cel pe care-l pierd.
De la Compania Poşta Română vor pleca, până la jumătatea lui aprilie, 618 persoane. Sunt salariaţi de la subunităţile ce dispar ori se restructurează, adică, salariaţi din comune şi oraşe foarte mici. Exact zonele unde piaţa muncii nu oferă nicio speranţă.
Doar salarii minime
Primele concedieri vor avea loc, până la sfârşitul lui martie, la CFR, de unde pleacă în jur 1.100 de salariaţi. Ioan Popescu, preşedintele Confederaţiei Meridian, spune că vor fi disponibilizaţi muncitori, absolvenţi de şcoli profesionale. Pentru ei, agenţiile de şomaj din toată ţara oferă săptămâna aceasta, de exemplu, aproximativ 7.000 de joburi. Cele mai multe sunt însă în industria textilă şi a confecţiilor, la ambalaje, sau posturi de vânzător, şi sunt plătite cu salariul minim pe economie, adică mult sub ce câştigă acum viitorii disponibilizaţi.
Agenţiile online de recrutare nu dispun nici ele de mai multe oferte. Pe site-ul Myjob, de exemplu, din cele 1.977 de anunţuri valabile, doar 106 se adresează persoanelor cu şcoală profesională. Multe dintre ele sunt însă pentru bucătari şi alte meserii din industria turismului şi a restaurantelor.
Pe BestJobs, situaţia este asemănătoare. Din cele peste 15.000 de posturi disponibile, doar 936 sunt pentru muncitori şi tehnicieni, din care mai mult de jumătate nu au legătură cu ceea ce ar putea să facă un fost CFR-ist. Pentru a-şi creşte şansele de integrare pe piaţa muncii, viitorii disponibilizaţi ar putea să înceapă deja nişte cursuri de recalificare. Ei îi pot contacta pe consilierii de la agenţiile de şomaj locale la adresa http://www.anofm.ro/contact.