Jefuirea statului, de la stânga la dreapta

De ce ar trebui ca pensionarul să fie acum solidar cu jefuitorii din sistem? 

PDL fură la fel ca toţi ceilalţi. Nu este o afirmaţie făcută de un inamic al partidului de guvernământ, ci de Monica Macovei, ministrul Justiţiei pe vremea Alianţei DA, actualmente eurodeputat democrat-liberal. Cam în acelaşi timp, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului, anunţă că va cere desfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii. De câteva luni, Cătălin Tolontan şi colegii săi de la „Gazeta Sporturilor" fac dezvăluiri teribile despre mecanismul jefuirii banului public, mecanism atât de perfecţionat încât a devenit politică în statul român.

În esenţă, bugetul finanţează proiecte de investiţii prin diverse companii publice, cum este şi CNI. Lucrările sunt, de regulă, acordate localităţilor cu primari PDL. Aceştia au dezvoltat metode prin care contractele ajung la firmele clientelei politice. Pentru ca toată lumea să fie mulţumită, preţurile de execuţie sunt de trei-patru ori mai mari decât ar trebui. Omul muncii din România plăteşte distracţia, iar când nu mai sunt bani la buget, i se spune senin că trebuie să strângă cureaua, în cazul angajaţilor statului cu 25%. Este asta o politică de dreapta?

Stoarcerea banului public a fost practicată cu succes şi de FSN, şi de PSD, şi de toţi cei care s-au perindat la putere, indiferent cât de „stânga" sau de „dreapta" au fost. Înainte de „statul ticăloşit" al lui Traian Băsescu, un alt preşedinte, Ion Iliescu, a lansat o expresie celebră despre aceeaşi realitate: capitalismul de cumetrie. În afară de succesul de presă, cele două expresii, iată, nu au avut prea mari urmări.

De ce ar trebui ca pensionarul, profesorul sau funcţionarul să fie acum solidari cu jefuitorii din sistem? Domnul Traian Băsescu a ajuns preşedinte ca adversar neînfricat al statului ticăloşit. După atâta amar de vreme, vine Monica Macovei şi ne spune că statul e la fel de ticăloşit. Şi populaţia care plăteşte la vremuri de criză ce vină are?

Uitaţi-vă în parcările instituţiilor statului la nivel central sau ale primăriilor şi deconcentratelor la nivel local. Nu o să vedeţi un directoraş cât de mic care să nu coboare dintr‑un SUV, de preferinţă Q7. Plus conturi, plus terenuri, bijuterii, case, obiecte de artă, din leafa de bugetar. Asta înseamnă că e de dreapta? Nu, înseamnă că e „ticăloşit" pur şi simplu.

Este evident că nu există nicio şansă pentru a spera la solidaritate socială într-o lume atât de putredă. Oamenilor li se cere să accepte sacrificii, dar nu a venit vreun politician, fie el preşedinte, premier sau lider din Opoziţie, să propună un program de eliberare a statului din mâinile celor care îl ţin captiv şi scot miliarde din banii de răscumpărare. Singura parte bună a acestei crize este că românul poate învăţa, în sfârşit, că demagogia şi minciuna nu au cum să ţină de foame. Şi că nota de plată o achită întotdeauna singur.