Jane Austen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jane Austen a fost o romancieră engleză din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieţii interioare a femeilor şi nu numai, Austen a devenit fără

Jane Austen a fost o romancieră engleză din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieţii interioare a femeilor şi nu numai, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influenţă deosebită asupra tuturor cititorilor săi.

S-a născut într-o familie mare şi unită alături de care şi-a trăit toată viaţa. La început educaţia şi-a primit-o de la tatăl şi de la fraţii ei, dar şi prin intermediul cititului. Educaţia sa formală a luat sfârşit când a părăsit şcoala Mânăstirii din Reading după un an şi jumatate, cu puţin înainte de a împlini unsprezece ani. Cam pe atunci a început să scrie ceea ce tatăl ei numea “Povestiri într-un stil cu totul nou”. Când avea optsprezece sau nouăsprezece ani a scris primul său roman, Elinor şi Marianne. Apoi s-a îndragostit.

Jane l-a întalnit pe Tom Lefroy la Hampshire în anul 1795. La jumătatea lunii ianuarie, el a plecat la Londra pentru a studia dreptul. Jane l-a văzut din nou la Londra în august, însa nu se mai cunoaşte nimic despre relaţia lor până în toamna lui 1798 când s-au despărţit. Aceşti doi ani s-au numarat printre cei mai fructuoşi din viaţa lui Jane. După ce s-a întors de la Londra a scris Mândrie şi prejudecată, apoi a rescris Elinor şi Marianne sub titlul de Raţiune şi simţire şi, în final, Mânăstirea Northanger, pe care l-a terminat în 1799. Nu a mai scris un roman timp de peste zece ani.

Apoi, în decembrie 1802 un tânăr bogat o cere de soţie pe Jane şi ea acceptă. A doua zi, işi retrage acceptul. La câteva luni mai târziu vinde Mânăstirea Northanger unui editor pentru 10 £ dar aşteapta în zadar publicarea cărţii.

Tatăl ei moare în 1805. În 1809 se muta în Chawton, satul Hampshire unde îşi lansează în sfârşit, cariera de romancieră. A terminat Persuasiune cam la un an înainte de moartea sa provocată de boala Addison pe 18 iulie 1817.

Suportul stabil al familiei sale a fost esenţial în dezvoltarea lui Austen într-un scriitor profesionist. Perioada în care Jane şi-a dezvoltat capacităţile artistice au început în adolescenţă şi a durat până la vârsta de treizeci şi cinci de ani. În această perioadă, ea a scris trei romane importante şi l-a început pe al patrulea.

Din 1811 până în 1815, prin apariţia romanelor “Raţiune şi simţire”(1811), “Mândrie şi prejudecată”(1813), “Parcul Mansfield” (1814) şi “Emma”(1815), ea a obţinut success ca scriitor. A mai scris alte două romane, “Mănăstirea Northanger” (scris între anii 1798 - 1799 şi revizuit mai târziu) şi “Persuasiune”, ambele publicate după moartea sa în 1817, şi l-a început pe un al treilea (denumit eventual “Sanditon”), dar a decedat înaintea finalizării sale.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile