Intretinerea si curatarea obiectelor din metal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Obiectele din aluminiu

Obiectele din aluminiu pot fi facute sa straluceasca curatandu-le cu un amestec de ulei obisnuit, de bucatarie, si alcool de 90 de grade, in parti egale. Agitati amestecul inainte de folosire, inmuiati o carpa in solutie si frecati obiectele respective. Un vas sau un platou de aluminiu care s-a oxidat poate fi decapat intr-o solutie de apa (100 ml), 4 g de borax si 10 picaturi de amoniac. Se poate da lustru cu pulbere de cositor - 100 de grame de pulbere amestecata in 25 de grame de seu topit. O cratita de aluminiu innegrita de la fierberea apei isi va recapata stralucirea daca o frecati cu o carpa inmuiata in solutie de curatat vase si sare de bucatarie. Cratitele din aluminiu capata stralucire daca in apa de spalare se adauga cateva picaturi de amoniac. Cratitele noi pot fi intretinute un timp indelungat fierband in ele, timp de cateva minute, un amestec de apa si lapte, in parti egale.