Înşală-ţi nevasta cu o maşină!

Bărbaţii care nu şi-au iubit mai mult maşina decât nevasta ori decât logodnica sunt invitaţi să nu se atingă de această carte. În egală măsură, avertismentul este adresat femeilor care

Bărbaţii care nu şi-au iubit mai mult maşina decât nevasta ori decât logodnica sunt invitaţi să nu se atingă de această carte. În egală măsură, avertismentul este adresat femeilor care n-au fost vreodată înecate de gelozia pe graţia unei "Mazda", pe eleganţa unei "Mercedes", pe rotunjimile unei "Toyota" ori pe experienţa de "găina bătrână face ciorba bună" a unei "Dacia". Romanul "Christine", operă a fabricantului american Stephen King, vine să ne demonstreze că maşinile sunt fete şi că ele au suflet, şi-ncă ce suflet. În caz că se mai îndoia cineva.

Importată pe piaţa românească din anul 1994, "Christine" este parcată în garajul "Nemira", de mecanica traducerii ocupându-se maistrul Dan Sarca. Ultimul model, apărut în 2004, poate fi achiziţionat contra 34,50 RON. Dacă avem în vedere cuantumul celor 560 de pagini, reiese un consum avantajos de combustibil bănesc la suta de pagini.

Cea mai sângeroasă vietate din lume nu-i nici tigrul siberian, nici leopardul, nici cobra, ci adolescentul de om. Pentru că doar adolescentul de om se pricepe să-i aplice semenului său mai fraier chinuri verbale sub formă de porecle, culminate cu suplicii pur fizice.

Arnie are ani 17 şi e o pradă suculentă în colţii şmecherilor din şcoală. El e "fraierul de serviciu". El poartă numele de cod "Faţă de cur" sau "Faţă-pizza". Da, "Faţă-pizza", căci, în aluatul palid al chipului său, frânturi ţipătoare de acnee seamănă cu bucăţile de salam sau de legume, într-o "pizza supraîncărcată". Arnie e "metropola coşurilor". Arnie este buda de serviciu, unde nu-i necesar să tragi apa. Dacă s-ar fi nimerit pe vremea Spartei, Arnie ar fi fost aruncat în mare încă de la născare, ca necorespunzător.

Arnie, "un outsider înnăscut". Un bubos, un chior şi-un singuratic. E la fel ca uriaşul scriitor rus Ilia Ilf, care-şi recunoştea, în faţa partenerului său de scris Evgheni Petrov, marea-i timiditate: "Ştii, Jenea, eu sunt dintre cei care intră totdeauna ultimii pe uşă".

Dar într-o zi, dragostea îl strânge la piept pe Arnie şi-l adoptă, aşa cum se adoptă un plod al nimănui de la orfelinat. Într-un vechi depozit de maşini uzate, acneicul o zăreşte pe Christine. O rablă de "Plymouth" scoasă din uz, veche de douăj' de ani, învelită cu o "caroserie-pizza": un aluat de tablă, cu rugina iute ca un ketchup. Christine e o buboasă, ca şi Arnie. Tot ca şi el, e sortită casării. Dar dragostea lor e violentă şi reciprocă. Nimeni şi nimic nu le poate sta în cale.

Arnie îşi arde toate economiile, s-o aibă pe Christine. Apoi, se speteşte să-i dreagă faţa-pizza. O alintă cu faruri noi, îi desfundă digestia, îi oblojeşte rănile. Nimeni nu suportă trotineta asta pe patru roţi. Părinţii îi propun, mă Arnie, îţi luăm una nouă, numai scapă de ea. Dar Arnie nici nu vrea să audă. El vrea maşina asta, după care e topit, nu o alta. E maşina vieţii lui, e sufletul lui pereche. Dovada? Dacă până acum răutăţile colegilor şmecheri ce-i erau adresate nu-l atingeau, când ei se iau de viaţa Christinei, atunci, omule, îl doare cu adevărat şi ripostează. El, cel nenăscut pentru a riposta.

Intr-o zi, Buddy, golanul number one al şcolii, îi sparge intenţionat un far, iar Arnie se încaieră, cum nu-i stă în fire. E învineţit, coastele i se bălăngăne, dar ce mai contează. Christine e cea care-i deschide toate băierile tandreţii. Pentru ea, ar face orice. Iar orice-ul ăsta devine, cu fiecare zi, mai orice. Dragostea îi umple lui Arnie rezervorul de combustibil. Mai mult, îi stârneşte reacţii interne miraculoase, scăpându-l de "faţa-pizza". Arnie începe să arate din ce în ce mai sexy, lucru puţin scontat pentru specia de moluscă pe care o reprezintă. "Tenul lui Arnie i se însănătoşeşte, în tandem cu cel al Christinei".

Uşor-uşor, maşina purcede să strălucească, pe de o parte datorită reparaţiilor aduse de Arnie, pe de altă parte printr-o capacitate regeneratoare pe care doar un sentiment puternic ţi-o conferă. De câte ori n-aţi văzut femei şterse, prinzând a străluci sub lucşii orbitori ai pasiunii? La fel i se întâmplă Christinicii. Căci "maşinile sunt fete" şi una nu seamănă cu alta. Fiecare maşină e o creatură alunecoasă, amăgitoare, imprevizibilă. Fiecare maşină îşi are zestrea de hachiţe, depresii şi nevroze. Fiecare maşină are o structură psihosomatică proprie, ţinând de-un zodiac ale cărui arderi noi, oamenii, a le pricepe nu putem. Priviţi-o pe Chris cum îi face complice cu ochiul lui Arnie, din genele lungi ale ştergătoarelor de parbriz!

Arnie şi Christine par "sudaţi într-o neliniştitoare parodie de dramă erotică", după cum crede invidia din Leigh, colega de şcoală care, mai nou, e topită după Arnie. Se-nşală: nu-i nicio parodie aici. Pentru Arnie, Christine e singura femeie din lume. Leigh sau oricare alta e doar un ataş, de care Arnie se poate oricând lipsi. Leigh e o căruţă pe lângă o limuzină.

Ce mândru e Arnie când, după atâtea eforturi, poate să-i mângâie Christinicii rotunjimile volanului, dezmierdând-o şi îndemnând-o să pornească în orgasmica lor "motoraită"! Iar Chris îi răspunde din coşul motorului, torcându-şi felin ghemul de tandreţe, strângându-l la piept cu centura de siguranţă. Arnie şi Christine. Patru cauciucuri păşind pe stele.

Dar un grup de derbedei - condus de acelaşi răzbunător Buddy, golanul esenţial din şcoală şi duşmanul declarat al lui Arnie - face tot posibilul să le încâlcească ghemul. Într-o noapte, o vandalizează pe Christine. O vatămă la parbriz şi la cauciuri, o mânjeşte pe bord cu baliga lor infectă. Arnie îşi sprijină durerea năucită de făptura zdrobită a iubitei sale: "Căcănari ordinari! O să v-o plătesc chiar dacă va fi ultimul lucru nenorocit pe care-l voi face vreodată!" Christine e prea distrusă ca să mai pornească la cheie. Ca s-o mâne, Arnie trebuie s-o împingă.

Christine se regenerează şi de data asta, mai mult prin forţe personale decât prin reparaţiile extenuante ale lui Arnie. Peste un timp, Arnie îşi va da seama: "Fusese un miracol. Şi-a amintit cum pe neaşteptate a devenit mai uşor să împingă maşina deoarece cauciucurile se vindecau miraculos, refăcându-se fără nicio cicatrice, apoi se umflau. Geamurile sparte au început să se reasambleze din nimic, împletindu-se cu mici sunete cristaline. Adânciturile din caroserie se îndreptau".

Răzbunarea promisă de Arnie o va transpune chiar ea în practică. Simte nişte furnicături insuportabile pe-aici, pe la motor. E chemarea irezistibilă a sângelui de căcănar. Dar Christine e prudentă: iubitul ei trebuie menajat. Căci Arnie e om, iar pentru oameni s-a zidit puşcăria. Pe când maşinile, când îi fac felul cuiva, nu riscă mare lucru. Câte automobile aţi văzut în boxa acuzaţilor, condamnate la detenţie, în urma accidentelor tragice de pe şosea?

Noaptea, când Arnie este ocupat la dracu-n praznic cu diferite alibiuri, Christine îşi roteşte singură cheia în contact şi iese de nebună din garaj, la vânătoare de căcănari. Primul dintre şmecherii care-o umiliseră e prefăcut într-un terci de carne, sânge şi stupizenie adolescentă. Christine îl execută metodic, scrâşnindu-şi cauciucurile nervilor, trecând peste imbecilul puşti de câteva ori, aşa, ca să aibă el ce povesti pe lumea cealaltă, când va fi întrebat, măi băiete, tu cum ai ajuns aici în Iad, ia spune.

Toate umilinţele suportate de Arnie şi Christine au stat până s-au pârguit într-un depozit de bancă, iar acum sunt plătite cu tot cu dobândă, până ce contul rămâne golit şi de ultimul sfanţ. Fiecăruia îi vine rândul. Christine e vie, tot mai vie. E tânără, tot mai tânără, dovadă că ceasul de kilometraj îi merge invers. După fiecare nouă execuţie, sângele i se şterge de la sine de pe caroserie, zgârâieturile dispar, înlăturând orice urmă a pedepselor cu moartea aplicate căcănarilor. Îi vine rândul şi lui Buddy, jegul a cărui baligă, idioată ca tot ce iese din el, Christine a căpătat-o pe bordul transformat în cea mai ofensatoare dintre latrine. Când îi face de petrecanie lui Buddy, Christine savurează momentul. Îl vandalizează cu o meticulozitate de ploaie mocănească, descompunându-l piesă cu piesă: îi smulge o ureche, îi prepară un cocteil umilitor din sânge şi muci.

Prin Christine, Arnie devine bărbat. Căci a pilota o maşină e unul dintre cele mai rafinate acte erotice din lume. "Nimic nu e mai frumos decât să te afli la volanul propriei maşini, a spus Arnie, după care mi-a făcut libidinos cu ochiul."

Arnie şi Christine e unul din cuplurile perfecte ale literaturii, dându-le clasă lui Romeo şi Julietei. Faptul că, la final, autorul îi ucide simultan pe amândoi e doar o manifestare a grijii ca iubirea să nu le fie înăcrită de trecerea anilor. Ca unul care am înţeles asta, închei cu frântura din cântecul lui Bruce Springsteen, plasată ca preambul la capitolul 11 al cărţii:

"Cu aripi Eldorado, cauciucuri noi şi brizbrizuri,
Aleargă întocmai ca o părticică de rai,
Amice, când o să mor să-mi arunci corpul pe bancheta din spate
Şi să mă duci la cimitirul de maşini, în Cadillac-ul meu."