Ingredientul macabru al unui cocktail celebru, un deget mumificat, a fost furat. Cum şi-a motivat hoţul gestul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată cocktailul cu whiskey şi deget mumificat

Zilele trecute, poliţiştii canadieni erau în plină anchetă, după ce un client al unui bar din Yukon ar fi furat ingredientul special al celei mai renumite băuturi din regiune: un deget mumificat. Ieri, acesta a fost returnat într-o plasă plină cu sare, împreună cu un bilet de scuze, semnat de un „prostănac beat“.

După câteva zile de investigaţii, degetul care fusese furat de la barul Hotelului Downtown din oraşul Dawson (regiunea Yukon, Canada), unde se serveşte celebrul cocktail Sourtoe, a ajuns ieri la recepţie prin poştă. Bărbatul care a lăsat scrisă o adresă de retur falsă a scris şi un bilet de scuze: „Îmi pare foarte rău, am fost mult prea beat şi mi-am pierdut mintea, în timp ce celebram o sărbătoare a Yukon-ului“, a scris bărbatul. „Am încercat să returnez degetul cât mai repede şi într-o stare cât se poate de bună. Cu sinceritate, un prostănac beat“, notează National Post.

70.000 de oameni „au încercat degetul“

Degetul noduros, mumificat, e ingredientul-cheie al „Sourtoe Cocktail“, o atracţie turistică majoră în oraşul Dawson. Băutura constă, de fapt, într-un tip de whiskey din Youkon, care se bea dintr-un recipient, în care este scufundat un deget uman de la picior - cu tot cu unghie! - mumificat. Pentru o experienţă completă, barmanii le recomandă  băutorilor să dea peste cap cocktailul în aşa fel încât degetul să le atingă buzele, ca şi cum ar fi fost un fel de talisman. Mai bine de 70.000 de oameni „au încercat degetul“ - un obicei care datează din 1973.

Unii dintre ei au fost însă prea entuziasmaţi şi l-au încercat de tot. Este cazul unui client care, în 2013, a înghiţit degetul, greşeală care a fost amendată cu 500 de dolari. Problema a fost remediată la scurt timp, graţie oamenilor de bine care au donat şi continuă să doneze barului degete retezate în urma unor accidente nefericite, părţi trupeşti care sunt puse la păstrat în alcool pentru ca tradiţia să meargă mai departe.

Degetul furat e cea mai recentă achiziţie

Potrivit The Guardian, sâmbăta trecută, unul dintre clienţii barului s-a laudat că voia să fure degetul special din băutură, însă nimeni nu l-a luat în serios. Mai tarziu, cel care se presupune că l-a furat l-a convins pe unul dintre patronii barului să-i dea voie să consume băutura în afara programului de două ore destinate consumului de alcool la bar. Imediat după ce s-a petrecut jaful,  reprezentaţii hotelului au contactat poliţia, oferind chiar şi recompense pentru informaţii. „Din fericire, mai avem câteva degete de rezervă, dar trebuie să-l recuperam pe acesta“, au declarat aceştia pentru publicaţia londoneză.

Se pare, potrivit declaraţiilor lor, că acest deget era cea mai recentă achiţie a barului. Fusese donat de un bărbat căruia, în urma unei intervenţii chirurgicale, îi fusese tăiat degetul. După ce vreme de şase luni a stat în sare, la conservat, a fost adăugat în băutura specială chiar în weekendul când a fost şterpelit.

Degetul pare să se fi întors într-o formă bună, nu prea uzat, dar, spun angajaţii hotelului, nu va fi încă servit în cocktailuri, spre dezamăgirea clienţilor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model