Îngerii Iadului au de gând să invadeze zona balcanică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europol a lansat un semnal de alarmă cu privire la activitatea infracţională a faimoasei bande de motociclişti, Hells Angels (Îngerii Iadului - n.r.).

Potrivit Europol, membrii grupării sunt infractori periculoşi, iar banda lor are deja o activitate intensă în Turcia şi Albania.

Pentru oragnizarea unei reţele de trafic de droguri către Europa Occidentală şi de Nord, Hells Angels vor fi mai activi şi în Bulgaria şi Macedonia, preconizează Europol, care consideră că există un risc foarte mare ca reţelele mafiote locale să aibă confruntări violente cu aceştia.

Înfiinţat în primii ani de după al doilea război mondial în California, SUA, clubul Hells Angels s-a extins în Canada şi Australia, pentru ca la sfârşitul anilor 1960 să-şi facă intrarea în Europa.

Europol mai notează faptul că multe dintre cele 60 de cluburi de motociclism din sud-estul Europei afişează deschis legături cu Hells Angels însă există încă o mare lacună de informaţii cu privire la care dintre cluburi sunt cu adevărat implicate în activităţi criminale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă