Industria farma acuză suprataxarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii din industria farmaceutică ameninţă cu sistarea livrărilor pentru compensate dacă autorităţile nu revizuiesc modul de calcul al „taxei clawback“.

Cuantumul taxei clawback - adică diferenţa dintre banii alocaţi de buget pentru medicamente compensate şi consumul real - aferent primului trimestru al acestui an a dat peste cap planurile financiare ale producătorilor de medicamente.

În multe cazuri, suma pe care o au de plată este dublă faţă de trimestrul trecut, iar acest lucru îi pune în imposibilitatea de a plăti, susţin reprezentanţii producătorilor de medicamente. Situaţia la care s-a ajuns este cu atât mai gravă cu cât autorităţile româneşti încearcă să acopere un deficit cauzat de o evaluare greşită a consumului real de medicamente din 2011 - un miliard de lei. Cei mai afectaţi de această taxare vor fi pacienţii, deoarece producătorii ameninţă că nu vor mai produce medicamente sau le vor scoate de pe listele de compensate.

Medicamentele ieftine vor dispărea

„Taxa clawback este nesustenabilă pentru industrie. Ea reprezintă peste 400 de milioane de euro pe an, adică o medie de 33,6% din totalul vânzărilor compensate ale producătorilor de medicamente, peste impozitele aferente oricărei societăţi comerciale. Este unică în această formă în Europa. Noi nu suntem împotriva acestei taxe, însă ea trebuie să fie sustenabilă economic şi echitabilă", a declarat Sorin Popescu, de la Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente. 

Dacă autorităţile îi vor obliga pe producători să plătească şi aceştia nu o vor face, legea prevede că toate medicamentele acelui producător vor fi scoase automat de pe listele de compensate. „Medicamentele cele mai vulnerabile sunt cele pentru tratarea cancerului, anumite antibiotice, cele pentru bolile cardiovasculare, dar şi pentru boli reumatice", a detaliat Dragoş Damian, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.

Reprezentanţii pacienţilor ameninţă deja cu proteste în stradă dacă nu se rezolvă criza medicamentelor pacienţilor cronici. „În acest moment lipsesc de pe piaţa românească 40 de medicamente citostatice uzuale. S-a ajuns în situaţia în care tratamentele pacienţilor cu cancer să fie întrerupte. Cei nou-diagnosticaţi n-au acces la tratament", se plânge Cezar Irimia, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor cu Afecţiuni Cronice din România.

Pe lângă faptul că baza de calcul a Casei de Asigurări de Sănătate conţine date eronate, susţin producătorii de medicamente, îngrijorător este faptul că s-a ajuns în această situaţie din cauza faptului că s-a crezut că anul trecut s-au consumat medicamente în valoare de 5,7 miliarde de lei, însă statisticile arată că, de fapt, s-au consumat medicamente în valoare de 6,8 miliarde de lei. „Noi suntem obligaţi să acoperim un deficit de un miliard de lei", mai spune
 Damian.

„Încercăm să rezolvăm situaţia în timp-record"

Ministrul Sănătăţii susţine că încearcă să facă faţă problemelor în timp-record. „Este o situaţie pe care am preluat-o şi pe care încercăm s-o rezolvăm în timp-record pentru că tensiunile apărute pot duce la situaţia unui blocaj în aprovizionarea cu medicamente", a declarat ministrul Vasile Cepoi. 

"Noi nu suntem împotriva acestei taxe, însă ea trebuie să fie sustenabilă economic şi echitabilă.
Sorin Popescu
purtător de cuvânt,  Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă