Incursiune în comunism la expoziţia "Ceauşescu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O expoziţie despre epoca de aur se deschide la Muzeul Naţional de Istorie Ceauşescu ne rânjeşte iarăşi din fotografiile de pe perete. Ne priveşte "cu drag" din tablouri care îl

O expoziţie despre epoca de aur se deschide la Muzeul Naţional de Istorie

Ceauşescu ne rânjeşte iarăşi din fotografiile de pe perete. Ne priveşte "cu drag" din tablouri care îl înfăţişează tânăr şi în putere. Expoziţia "Epoca de Aur: între propagandă şi realitate" se deschide vineri, pe 26 ianuarie, la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti (MNIR), tocmai în ziua în care Ceauşescu ar fi împlinit 89 de ani.

Centrele de interes ale expoziţiei sunt cadourile primite de dictator de la "admiratorii" din România, înregistrări audio şi video de la discursuri, obiecte de artă plastică şi decorativă, fotografii-document şi mici reconstituiri de interior de locuinţă din perioada comunistă, pentru a ilustra starea naţiunii din acea perioadă (planul de alimentaţie ştiinţifică, raţionalizarea energiei termice şi electrice).

"Coloana megalomaniei", cu Ceauşescu în vârf

Două piese de rezistenţă captează imediat atenţia: biroul lui Ceauşescu şi o replică a "Coloanei Infinitului", originala lucrare a lui Brâncuşi. Masa pe care dictatorul a semnat documente în timpul mandatelor a fost poziţionată chiar în mijlocul sălii. Dar ce atrage imediat atenţia este o sculptură din lemn, înaltă de aproape doi metri, culmea megalomaniei dictatorului. Lucrarea este o pastişă în care chipul lui Ceauşescu încheie un ciclu al marilor conducători români. Deasupra figurilor domnitorilor Decebal, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Mircea cel Bătrân şi Alexandru Ioan Cuza, un artist anonim a plasat capul lui Ceauşescu.

"Vor fi expuse lucruri extrem de caraghioase din perioada respectivă, se vor strica de râs cei tineri când vor vedea ce primea în dar marele conducător, dar în egală măsură se va vedea şi supravieţuirea în ceea ce se numea lagărul socialist", spune ministrul culturii, Adrian Iorgulescu. Organizatorii vor aduce "relicve" ale epocii: sticle de lapte, canistre de benzină de 20 l şi numere de înmatriculare cu soţ şi fără soţ. În expoziţie vor mai fi cuprinse şi cărţi interzise în timpul regimului comunist, aparatură de ascultare aparţinând fostei Securităţi, o uniformă de colonel, filatelie de conjunctură, cartea de muncă a lui Ceauşescu.

Bogăţia şi foamea, în oglindă

"Vom arăta cum a falsificat istoria, cum a acaparat-o pentru propriul interes, etapele în care s-a dezvoltat cultul personalităţii", ne-a declarat Oana Ilie, muzeograf la MNIR. Fotografiile uluitoare arată contrastul dintre viaţa de huzur pe care o duceau Nicolae şi Elena Ceauşescu şi cea a cetăţenilor de rând. În mai multe imagini, tovarăşii joacă table împreună, stau la mese îmbelşugate, preşedintele se antrenează la biliard, în timp ce oamenii obişnuiţi se înghesuie la cozi imense pentru pâine sau butelii. Alte imagini reflectă viziunea conducătorului despre noul sat românesc, puternic industrializat, marile manifestări de la Cântarea României sau 23 August, dar şi sfârşitul celor doi. Expoziţia organizată de Ministerul Culturii şi Cultelor, MNIR şi Asociaţia Civic Media va fi deschisă până pe 1 martie. Biletele costă între 1 şi 3 lei.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"