Incendiu în „Delta din Carpaţi“, lângă Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci hectare de stuf şi vegetaţie uscată au ars, în Aria Protejată Dumbrăviţa.

Cu doar câteva zile înaintea Zilei Păsărilor, persoane neidentificate au incendiat stufărişul, păpurişul şi rogozurile de pe malul lacului de acumulare Dumbrăviţa. Reprezentanţii Societăţii Ornitologice Române (SOR) cred că ar fi vorba despre o „mână criminală", având în vedere că, în această primăvară, s-a mai încercat de două ori incendierea zonei. Unul din incendii a fost stins cu greutate de unul din membri SOR.
Specialiştii spun că incidentul va avea consecinţe grave, mai ales pentru speciile de păsări sensibile, precum cresteţul cenuşiu şi cresteţul pătat, Acestea încep să sosească în locurile de cuibărit şi nu vor găsi stuful vechi încâlcit, motiv pentru care vor părăsi aria.
Lacul Dumbrăviţa face parte din singura Zonă Umedă de Importanţă Internaţională din centrul ţării şi din Situl Natura 2000 Dumbrăviţa-Rotbav-Măgura Codlei.
Custozii ariei au informat, inclusiv prin panourile existente, populaţia locală şi turiştii privind interdicţia de incendiere necontrolată a vegetaţiei uscate, un obicei care încalcă legislaţia de mediu.
Lipsa implicării active a statului în managementul Siturilor Natura 2000 ar putea duce România în faţa Curţii Europene de Justiţie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța