Ileana Ciuculete îşi menţine silueta prin post
0Cântăreaţa de muzică populară Ileana Ciuculete nu are probleme cu silueta, cu toate că nu se poate abţine de la nicio delicatesă culinară. "Nu mă pot abţine de la nimic, deoarece sunt
Cântăreaţa de muzică populară Ileana Ciuculete nu are probleme cu silueta, cu toate că nu se poate abţine de la nicio delicatesă culinară.
"Nu mă pot abţine de la nimic, deoarece sunt foarte pofticioasă. În schimb, respect cu stricteţe cele patru posturi creştine, care s-au dovedit eficiente şi în detoxifierea organismului. Trebuie încercat, nu este atât de greu pe cât se spune", ne-a mărturisit Ileana. Cântăreaţa preferă mâncarea gătită, căreia îi duce dorul atunci când este plecată în turnee, unde se servesc numai grătare şi răcituri. Specialistă în ciorbe şi sarmale olteneşti (care se caracterizează prin bucăţi de carne tăiate mai mari), Ileana le prepară în special de Crăciun şi de Paşti. Iarna, murăturile sunt "vedetele" meniului zilnic. Pentru Ileana Ciuculete, o salată de varză acră, asezonată cu puţin ulei, este mai mult decât suficient pentru masa de seară. "Nu merg la sala de fitness şi nici nu fac exerciţii fizice. Pur şi simplu, alerg!", ne-a mai spus Ileana, care a terminat de înregistrat un nou album intitulat "Didu, lidu - Transcarpatobalcanica", album care va fi lansat în curând de MediaPro Music.
Ileana Ciuculete a înregistrat piese în limba sârbă alături de Denisa, două duete cu Axinte, de la Vacanţa Mare, iar acompaniamentul muzical este realizat de un taraf de lăutari din Bulgaria, "Ghiocelul", condus de dirijorul Veni Petcof şi solistul Liuben Zahariev Petrof. Albumul conţine şi piesa "Aderaţia", special compusă de Ileana Ciuculete cu ocazia aderării României la Uniunea Europeană. Piesa este interpretată în trei limbi: română, bulgară şi sârbă, fiind prima compoziţie de acest gen de la noi din ţară. (M.D.)