Iisus Hristos, interpretat de un actor de culoare
0Cu toate că se află abia în stadiul de proiect, filmul "'Color of the Cross"' - care va prezenta ultimele ore din viaţa lui Iisus Hristos - a provocat numeroase controverse, din pricina faptului
Cu toate că se află abia în stadiul de proiect, filmul "'Color of the Cross"' - care va prezenta ultimele ore din viaţa lui Iisus Hristos - a provocat numeroase controverse, din pricina faptului că rolul Mântuitorului va fi jucat de un actor de culoare. Cecil Murray, unul dintre producătorii filmului, şi-a exprimat speranţa că filmul va schimba stereotipurile şi va prezenta populaţia de culoare din SUA într-o lumină mai bună. "Trebuie să facem ceva cu imaginea negativă pe care o au negrii în America. Cel mai bun lucru care trebuie făcut este să stârnim interesul oamenilor şi să combatem rasismul şi discriminarea", a declarat Murray, adăugând că este foarte posibil ca Iisus Hristos să fi fost negru.