Identificarea inamicului
0Geoană are o problemă de legitimitate legată de modul în care a obţinut funcţia la congresul precedent, victoria sa fiind mai degrabă rezultatul unei conjuncturi favorabile decât urmarea
Geoană are o problemă de legitimitate legată de modul în care a obţinut funcţia la congresul precedent, victoria sa fiind mai degrabă rezultatul unei conjuncturi favorabile decât urmarea firească a unei prestaţii care să fi convins partidul că este persoana potrivită în postul de preşedinte. Noul congres nu va găsi în contul PSD rezultate deosebite sau cel puţin o bază nouă de plecare în cursa pentru cucerirea puterii. Partidul nu a dovedit că ştie ce vrea, că are trasat un drum spre victorie sau că ar avea cel puţin câteva repere de la care să nu se abată. La jumătatea mandatului legislativ, în faţa unui an care ar putea aduce anticipatele, social-democraţii sunt în postura de a da anunţ la mica publicitate: partid cu potenţial, ne-am pierdut programul şi identitatea, aducătorului oferim recompensă. Dacă într-unul dintre principalele capitole ale ofertei unui partid - impozitarea - PSD nu ştie ce poziţie să ia faţă de cota unică, e clar că elaborarea unui program pertinent nu a fost principala preocupare mentală a liderilor social-democraţi în ultimii doi ani. Pe primul loc a stat lupta pentru putere între centrii tradiţionali de influenţă din partid şi împărţirea prăjiturii după încheierea erei Năstase. Dosarul termopane-termopane l-a scăpat pe Mircea Geoană de cel mai periculos adversar al său.
Ion Iliescu recită acelaşi discurs, dând senzaţia că evoluează în ştirile de arhivă ale anilor `90. A mai rămas Sorin Oprescu, un pesedist care face pe durul în discursurile de partid, dar a arătat că n-are sânge în vine să se lanseze în lupta pentru şefia PSD. Obişnuite să-şi facă mendrele numai prin coterii şi jocuri de culise, elitele partidului au ajuns în situaţia de a fi incapabile să producă politicieni în stare să stea pe picioarele proprii, să aducă voturi, să mobilizeze alegătorii sau să vină cu o viziune proprie despre viitorul societăţii româneşti. Indiferent cine se preumblă prin sediul din Kiseleff, nu apare niciun personaj care să deschidă ferestrele, să dea jos draperiile şi să cureţe pânzele de păianjen. Ce importanţă mai are că partidul, în ansamblul său, se comportă precum cetăţeanul turmentat, când alte chestiuni sunt de maxim interes, cum ar fi răfuielile grupului de la Cluj cu nişte "nemernici" de la Bucureşti?În lipsa promovării unor direcţii politice ferme, PSD riscă să intre în 2007 cu imaginea unui partid oportunist, dispus să stea la remorcă, doar-doar va ajunge la guvernare. Episodul acceptării grăbite a propunerii lui Traian Băsescu privind numirea lui George Maior la SRI este relevant. Criticile lui Geoană la adresa preşedintelui par lansate doar de ochii lumii, pentru a şterge impresia de colaborare cu şeful statului. În mod ciudat, din discursul critic al PSD lipsesc referirile directe la adresa PD, partidul care, prin orientarea sa de dreapta, spre popularii europeni, şi prin istoria relaţiilor cu social-democraţii, ar trebui să fie privit ca adevăratul adversar. În schimb, este pusă la zid guvernarea portocalie, identificată numai cu prestaţia PNL şi a premierului Tăriceanu. Dar poate că nu este chiar aşa de ciudat, din moment ce PD şi-a identificat inamicii în rândurile liberalilor.