Historia: Messalina – împărăteasa nimfomană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valeria Messalina a fost cea de a treia soţie a împăratului roman Claudius. Dio Cassius ne relatează despre ea că „trăia în desfrâu şi silea şi pe celălalte femei să se prostitueze".

"Pe unele le obliga să se supună la actul sexual chiar în palat, în prezenţa şi sub ochii bărbaţilor lor. Pe acestea, care acceptau aşa ceva, le iubea şi le favoriza (iar pe bărbaţii lor) îi atrăgea de partea ei prin tot felul de cinstiri şi funcţii înalte. Alte familii în schimb, care nu se înjoseau cu asemenea murdării, erau ţinta urii ei, dacă nu şi victime", continuă Dio Cassius.

Citeşte articolul integral pe historia.ro

Aceste comportări nu au fost mult timp cunoscute de către împăratul Claudius, subjugat cu totul de către mai tânăra sa nevastă. Messalina trimitea sclave să se culce cu împăratul, ca să-i sustragă atenţia de la faptele ei. Plătea, aşadar, tăcerea sau îi pedepsea pe toţi cei care vroiau să-i denunţe desfrâul.

Printre amanţii Messalinei, Dio Cassius îl menţionează şi pe Mnester. Deşi la început refuză avansurile împărătesei, Mnester devine amantul acesteia, pentru că însuşi Claudius îi ordonă se se supună tuturor poruncilor Messalinei.

Messalina hrănea spaimele împăratului Claudius

Multă vreme Messalina a putut să se bucure de sprijinul unor susţinători şi adulatori. Printre aceştia se număra şi Lucius Vittelius, tatăl viitorului împărat. El o susţinea pe împărăteasă în toate prinvinţele, inclusiv şi în cazul lui Valerius Asiaticus. Şi libertul Narcissus îi este, iniţial favorabil Messalinei, ca în final să ajungă cel mai aprig duşman al acesteia.

În surse sunt citate numele multor victime „vinovate" că se opuneau vieţii duse de Messalina, sau că stârneau interesul şi lăcomia acesteia, prin averea lor. Filozoful Seneca a fost un „caz" fericit, alegându-se doar cu un exil în insula Corsica.

Află cum l-a înfluenţat Messalina pe conducătorul Romei şi care a fost sfârşitul împărătesei nimfomane

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate