Harta şomajului în România. De ce sunt discrepanţe majore între regiuni

În sud-vestul ţării sunt cei mai mulţi şomeri. Adică 7.7 % din populaţia regiunii. La polul opus, se află nordul şi centrul ţării cu procente între 2.9 - 4%. Cel puţin aşa arată harta Eurostat a populaţiei şomere în anul 2017, în funcţie de regiuni.

Concret, procentul de populaţie cu vârste între 15 şi 74 de ani fără un loc de muncă, în regiunea de Nord-Est este 2.9%, urmată de Nord - Vest (3.6%), Centru (4.2%), Bucuresti - Ilfov (4.3%), Vest (4.4%), Sud - Est (6.5 %), Sud - Muntenia (6.8%) şi Sud - Vest (7.7 %), potrivit Eurostat.

Experţii în recrutare afirmă că diferenţele de procente sunt cauzate de nivelurile diferite de dezvoltare şi de capital ale regiunilor, de care depinde şi numărul de locuri de muncă disponibile.

„Regiunile au nivel diferit de dezvoltare, chestiune care afectează în mod direct investiţiile. De pildă, companiile mai degrabă au investit în fabricile din regiunea de Nord-Vest decât în regiunile din Sud deoarece pentru cele din urmă infrastructura este la pământ. De aici derivă decalajul între oportunităţile de angajare, respectiv numărul de şomeri“, explică specialistul în recrutare, Gabriel Chicioreanu.

De altfel, cifrele de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) confirmă acest lucru. Concret, dacă în Bucureşti sunt 4.227 de locuri de muncă, Prahova - 2.654, Arad -1.953 sau Cluj – 1.687, în Vaslui sau Teleorman sunt 393, respectiv 249 de locuri de muncă disponibile în această perioadă.

Angajatorii trebuie să dea salarii mai mari

Pe de altă parte, expertul în piaţa muncii Florian Marin subliniază că în regiunile mai puţin dezvoltate trebuie schimbată paradigma salarizării.

„Modelul economic din România s-a bazat dintotdeauna pe salarii micii şi forţă de muncă calificată. Însă migraţia celor aproape 5 milioane de români către Occident a schimbat această dinamică. Cu alte cuvinte, a plecat o mare parte din forţa de muncă, mai ales din cea calificată. Acum, dacă vrem să integrăm şomerii, mai ales din zonele dezavantajate unde sunt lefurile semnificativ mai mici, trebuie să creştem salariile. Dacă nu vom face acest lucru, oamenii vor continua să acceseze venitul minim gararantat sau indemnizaţia de şomaj - nu pentru că le este lene să muncească, ci pentru că e cea mai rentabilă soluţie pentru ei. Să nu uităm că pentru cei din mediul rural costurile de transport către locul de muncă sunt mai mari comparativ cu cel care locuieşte în oraş“, este de părere Florian Marin.

De asemenea, expertul punctează că sunt inegalităţi semnificative între vestul şi estul României. Iar acestea se reflectă şi în diferenţele de rată a şomajului.

„Din punctul meu de vedere, cifra Eurostat pentru regiunea de Nord-Est nu reflectă realitatea. Aici sunt mulţi cetăţeni, cu precădere în rural, care trăiesc doar din agricultura de subzistenţă. Dacă vând trei roşii la vecinul de vizavi, ei au deja un venit ceea ce înseamnă că, potrivit legii, nu mai pot fi înregistraţi ca şomeri. Însă ei sunt aproape la fel de săraci“, conchide Florian Marin.

La rândul său, sociologul Gelu Duminică spune că există două mari cauze (infrastructura şi educaţia) pentru procentele diferite de populaţie şomeră, în funcţie de regiune.

„Investiţiile se duc către regiunile unde infrastructura este mai bună pentru simplul motiv că respectivul comerciant are costul de transport mai mic. De pildă, eu, ca producător, dacă vreau să îmi transport marfa din Timişoara în Viena îmi ia câteva ore, dat fiind că beneficiez de şoselele moderne din Occident, însă dacă vreau să transport marfa din Galaţi în Viena o să-mi ia o zi pentru că nu am infrastructura necesară în ţară. Or, această întârziere presupune anumite costuri“, explică sociologul Gelu Duminică.

Liceele tehnologice nu îşi pot adapta programa la nevoile angajatorilor

Specialistul adaugă că şi sistemul educaţional are un rol important în vederea scăderii procentului de populaţie inactivă.

„Învăţământul profesional din România este prost construit şi rigid. Angajatorii se roagă de liceele tehnologice să-şi schimbe curricula. De exemplu, patronul unei firme de construcţii care vrea să investească într-o fabrică în Piteşti, degeaba vorbeşte cu directorii liceelor tehnologice să-şi schimbe programa în funcţie de nevoile lor, adică să treacă de la silvicultură la construcţii. De ce? Ei bine, cei din conducerea şcolilor nu au ce să facă pentru că au profesori titulari specializaţi pe silvicultură, iar ei nu vor să-şi schimbe specializarea.

Asta ar presupune mult timp pentru studiu. Şi-atunci, puţinele şcoli din Piteşti rămân cu profesori specializaţi în sivicultură, deşi niciun angajator din zonă nu are nevoie de oameni calificaţi în acest domeniu. În schimb, angajatorii se duc în regiunile mai dezvoltate din centru sau nord-vest, unde e mai multă flexibilitate şi o competiţie mai mare între unităţile şcolare pentru a încheia parteneriate cu firme“, atrage atenţia sociologul.