Halliburton pierde aprovizionarea armatei SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania texană Halliburton, al cărei "chief executive" a fost, în a doua parte a anilor '90, vicepreşedintele Dick Cheney, a rămas fără "găina cu ouă de aur", după ce Pentagonul a decis să

Compania texană Halliburton, al cărei "chief executive" a fost, în a doua parte a anilor '90, vicepreşedintele Dick Cheney, a rămas fără "găina cu ouă de aur", după ce Pentagonul a decis să pună capăt contractului care îi oferea dreptul exclusiv de a furniza servicii armatei americane din Irak, Afganistan şi alte părţi ale lumii.
În baza acestui contract, care s-a ridicat până acum la fabuloasa sumă de peste 16 miliarde de dolari, compania s-a angajat să asigure (prin filiala sa Kellogg, Brown and Root) aprovizionarea trupelor americane cu alimente, mijloace de cazare, transport şi alte servicii. Or, în ultimii ani s-au înmulţit criticile din partea unor membri ai Congresului, ca şi ai mass-media de peste Ocean, în legătură cu risipa banului public şi proasta gestionare de care se face vinovată compania. Laitmotivul care se regăseşte în aceste critici este acela de "cronyism" - relaţii de cumetrie - o referire directă la Cheney. Nu mai departe de anul trecut, operaţiunile de audit au descoperit umflări imense ale notelor de plată, în valoare de peste un miliard şi jumătate de dolari. Exemplele aduse sunt edificatoare. De pildă, baxul de Coca-Cola la cutie a fost taxat la 45 de dolari, iar când băutura a fost servită la pahar a fost taxată pentru a doua oară. Multe din alimentele furnizate aveau data expirată sau erau alterate. S-a constatat că apa de spălat pe dinţi, departe de a fi purificată, aşa cum se specifica în contract, era infectată cu bacterii. Prin simpla brodare a unor iniţiale, preţul unui banal prosop a fost umflat de la 1,60 la 7,50 dolari. Autocamioane de transport, care puteau fi lesne reparate, au fost, pur şi simplu, abandonate, pentru a fi înlocuite cu altele nou-nouţe. Preţul unor casete video pentru uzul unui batalion s-a ridicat la incredibila sumă de 150.000 de dolari. Iar chiria unui apartament pentru cadrele militare, la un hotel din Kuweit, a depăşit 10.000 de dolari pe lună. În fine, compania a solicitat plata pentru un număr dublu de salariaţi decât cei folosiţi în vederea asigurării serviciilor furnizate.
Congresmenul Henry Waxman a declarat că măsura de întrerupere a contactului trebuia luată mai de mult şi că monopolul de care s-a bucurat Halliburton "i-a costat scump pe contribuabili". Au fost risipite sute de milioane, poate miliarde de dolari, l-a completat senatorul Byron Dorgan.
De acum înainte, noile contracte nu vor mai fi acordate unei singure companii, ci unui număr de trei, în timp ce o a patra se va ocupa cu monitorizarea întregii operaţiuni. Halliburton va avea însă dreptul să concureze din nou pentru atribuirea acestor noi contracte.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Energia „fantomă” care îți crește factura la curent fără să-ți dai seama. Ce îți fură curent constant și nu știi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”