Guvernul va acoperi cheltuielile necesare pentru funeraliile pianistei Mihaela Ursuleasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Ursuleasa

Guvernul va oferi sprijinul necesar pentru acoperirea cheltuielilor necesare funeraliilor pianistei Mihaela Ursuleasa, a anunţat sâmbătă primul-ministru Victor Ponta, care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei artistei.

Potrivit unui comunicat, primul-ministru Victor Ponta a transmis un mesaj de condoleanțe familiei Mihaelei Ursuleasa, exprimându-și profundul regret pentru trecerea în neființă a artistei.

"Am primit extrem de greu vestea plecării dintre noi a pianistei Mihaela Ursuleasa. În numele Guvernului, și al meu personal, adresez sincere condoleanţe şi expresia întregii noastre compasiuni pentru familia îndoliată, pentru toți cei care au cunoscut-o și au prețuit-o. Vom fi cu toţii alături în aceste clipe de tristeţe. Regret profund această tragică și neașteptată pierdere pentru cultura românească, dar și pentru națiunea română ca întreg. Şocul resimţit a fost cu atât mai mare cu cât țara noastră a fost văduvită prematur de un talent de excepție în lumea muzicală. Încă de la o vârstă fragedă, Mihaela reușea să farmece o lume întreagă prin măiestria cu care cânta la pian, cucerind, prin munca și talentul ei, emoțiile noastre și admirația marilor muzicieni deopotrivă. Mă impresionează și acum faptul că, la vârsta de doar 21 de ani, câștiga prestigiosul concurs internațional de pian 'Clara Haskil' din Elveția", spune premierul Victor Ponta.

Potrivit lui Victor Ponta, Mihaela Ursuleasa "a fost, fără îndoială, un izvor nestăvilit de sensibilitate artistică și va rămâne cu certitudine un reper în muzica clasică, asemeni unei cheia sol ce dă tonul tinerei generații muzicale și, de ce nu, tinerei generații în general - pentru că, dincolo de talentul ei incontestabil, Mihaela a fost o tânără care prin ambiție, sacrificiu și multă muncă, și-a clădit o carieră de invidiat".

"Deși este o compensație infimă pentru această imensă pierdere, vreau să asigur familia îndoliată că Guvernul va oferi sprijinul necesar pentru acoperirea cheltuielilor necesare funeraliilor", a declarat primul-ministru Victor Ponta.

Pianista Mihaela Ursuleasa a fost găsită decedată în apartamentul ei din Viena joi, de impresara sa, Andreea Butucariu. Ursuleasa, care avea 33 de ani, se stabilise la Viena de foarte mulţi ani, unde locuia cu mama ei şi fetiţa sa de şapte ani.
Potrivit wien.orf.at, poliţia austriacă indică drept cauză probabilă a morţii pianistei o "hemoragie cerebrală" sau o "căzătură fatală". Totodată, a fost indicată drept cauză a morţii o rupere a unui anevrism cerebral, în presa germană citată de AFP.

Totodată, pe site-ul oficial al artistei (www.ursuleasa.com), se spune: "Pianista Mihaela Ursuleasa a fost găsită moartă în apartamentul ei din Viena, oraşul ei adoptiv, în dimineaţa zilei de 2 august 2012. Medicul legist a declarat că decesul a fost cauzat de o comoţie cerebrală. Avea doar 33 de ani (un număr magic)".

Pe de altă parte, MAE a precizat, vineri, la solicitarea Mediafax, că pianista Mihaela Ursuleasa era cetăţean austriac, iar Ambasada României la Viena nu a fost notificată din acest motiv cu privire la decesul acesteia. "Ambasada României la Viena a luat legătura cu autorităţile austriece competente, care au confirmat decesul. Menţionăm că Ambasada României la Viena nu a fost notificată de către autorităţile austriece deoarece doamna Ursuleasa era cetăţean austriac", se arată în precizarea MAE.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie