Guvernul lucrează la simplificarea declaraţiilor fiscale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a anunţat că Guvernul lucrează la simplificarea declaraţiilor fiscale depuse de firme, pentru ca numărul acestora să ajungă, de la aproximativ 25 pe lună în prezent, la o singură astfel de declaraţie electronică, anul viitor.

"Lucrăm acum la simplificarea declaraţiilor fiscale, dar nu numai, pe care trebuie să le completeze oamenii de afaceri în fiecare lună. Sunt 24-25 de declaraţii care trebuie completate şi care iau timp, bani şi energie şi care îngreunează activitatea economică. Ţinta este să ajungem, în 2011, la o declaraţie unică, în format electronic, la un portal naţional, ca în Germania", a afirmat Boc.

Premierul a menţionat şi faptul că se caută o soluţie şi pentru compensarea datoriilor pe care statul le are la firmele private, adăugând că, în acest moment, România are nevoie "ca de aer, de investiţii publice şi private" .

"Niciodată România nu a ajuns să înţeleagă cât de important este mediul de afaceri pentru viitorul sănătos al acestei ţări ca acum. Nu e uşor să stai în fiecare zi să împarţi câte ceva. Până unde poţi să mergi cu împărţirea sărăciei? Înainte de a împărţi, trebuie să produci. Am ajuns la concluzia că nu poţi să împarţi dacă nu ai o creştere economică sănătoasă, bazată pe eficienţă, producţie, şi nu pe consum şi pe datorie", a spus Emil Boc, citat de Mediafax.

Boc a participat, joi, la inaugurarea unui centru al companiei RMB Inter Auto, al cărei administrator este fostul ministru de Interne din partea PSD Ioan Rus. Investiţia în centru a fost de şapte milioane de euro, acesta fiind în satul Sânnicoară, de la lângă Cluj-Napoca.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie