Guvernul a aprobat memorandumul prin care se caută finanţare pentru construirea a cinci spitale regionale. Unde vor fi înfiinţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat miercuri, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov.

„Vor fi iniţiate demersuri pentru identificarea soluţiilor de finanţare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în ţintele anuale de deficit, şi în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental aceasta se va face cu respectarea legislaţiei privind datoria publică”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

De asemenea, vor fi demarate consultările cu autorităţile administraţiei publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcţionarea în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcţionale, cât şi al asigurării tuturor utilităţilor, mai arată Guvernul. 

Cele cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). „Cele opt spitale regionale reprezintă baza necesară pentru o distribuţie eficientă a serviciilor medicale în regim ambulator şi intraspitalicesc la nivelul întregii ţări, ţinând cont de nevoile de îngrijiri medicale ale populaţiei, dar şi de necesitatea trecerii de la un sistem medical centrat pe spital la o abordare concentrată pe pacient”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.

„Doar în acest fel putem asigura un acces echitabil al populaţiei la serviciile medicale, reducând discrepanţele  regionale şi judeţene în materie de îngrijiri primare şi servicii de spitalizare. Spitalele regionale vor beneficia de dotări cu echipamente moderne, cu ajutorul cărora diagnosticarea pacienţilor va fi rapidă şi precisă, iar tratamentele vor putea fi instituite într-un timp cât mai scurt, crescând astfel şansele de vindecare”, a completat acesta.

Opt spitale regionale vor fi construite până în 2020

Potrivit Programului de Guvernare, în perioada 2017 - 2020 urmează să fie construite opt spitale regionale, organizate ca centre de urgenţă-excelenţă, pentru toate specialităţile medicale, inclusiv cu centre de telemedicină regionale sau naţionale, în funcţie de specialitate. 

Conform documentului, costul va fi de 300 de milioane de euro per spital. 

Deja Ministerul Sănătăţii (MS) a făcut demersuri pentru ca trei dintre cele opt spitale regionale să fie construite în cursul anului 2018, după cum a anunţat în urmă cu câteva luni pe Facebook ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

„Vreau să o asigur că Ministerul Sănătăţii va face toate demersurile necesare astfel încât construcţia spitalelor regionale să înceapă cât mai repede în cursul anului 2018, pentru a ne asigura că nu se pierd banii alocaţi”, a spus Bodog.

De asemenea, recent, comisarul european Corina Creţu a avut o discuţie cu premierul Mihai Tudose şi i-a transmis că România va primi sprijinul Băncii Europene de Investiţii (BEI) pentru a construi trei spitale regionale începând de anul viitor.

Ce prevede acordul încheiat între MS şi BEI

În decembrie 2016, Ministerul Sănătăţii a încheiat un acord de asistenţă tehnică cu Banca Europeană de Investiţii, în vederea întocmirii documentelor necesare aplicaţiei pentru finanţarea din fonduri structurale nerambursabile pentru contrucţia celor trei spitale regionale de urgenţă din Cluj Napoca, Iaşi şi Craiova, se arată într-un document al Camerei Deputaţilor. 

Potrivit acestuia, proiectul de asistenţă tehnică este finanţat printr-o subvenţie din partea Centrului Consultativ European pentru Investiţii, în valoare de 1,5 milioane de euro. 

În 27 iunie 2017, Banca Europeană de Investiţii a notificat Ministerul Sănătăţii privind încheierea procedurii de selecţie a consultantului care va elabora documentaţia tehnică pentru depunerea cererii de finanţare la Comisia Europeană. 

De asemenea, anul acesta, prin hotărâri ale guvernului, s-a creat cadrul legal pentru trecerea în administrarea Ministerului Sănătăţii a suprafeţelor de teren necesare construirii acestor spitale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese