Grav accident de circulaţie pe Valea Oltului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident rutier s-a produs azi pe Valea Oltului, pe drumul naţional DN7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu. Potrivit subcomisarului Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al

Un grav accident rutier s-a produs azi pe Valea Oltului, pe drumul naţional DN7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu.

Potrivit subcomisarului Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, tragedia s-a petrecut la Gura Lotrului, când un autoturism Toyota, înmatriculat în Ungaria, a intrat în coliziune cu un TIR bulgăresc. "În urma impactului, TIR-ul s-a răsturnat în Olt, şoferul salvându-se ca prin minune. Au murit însă doi pasageri din Toyota şi alţi doi au fost răniţi", a menţionat subcomisarul Sărdaru.

UPDATE 15.40: Circulaţia rutieră pe Valea Oltului, la kilometrul 205 al DN7, între Călimăneşti şi Sibiu, este întreruptă pentru efectuarea cercetărilor la faţa locului.

Conform poliţiştilor, efectuarea fotografiilor şi a măsurătorilor la faţa locului ar putea dura aproximativ o oră, după care circulaţia autovehiculelor va fi reluată.