Ghinionul şi norocul chior la români

Inteligenţa sau prostia clasei politice face diferenţa între state.

Printr-o coincidenţă de care numai istoria este capabilă, la exact 20 de ani de la dezintegrarea URSS, America, fapt fără precedent, suferă retrogradarea riscului de ţară din partea agenţiei Standard & Poor's. „Wall Street Journal" afirmă că evenimentul va rămâne doar ca un moment în cronica declinului puterii economice a Statelor Unite.

Acum 20 de ani, puciul de la Moscova a marcat sfârşitul de facto al „Imperiului Răului", aşa cum Ronald Reagan denumise URSS. Pentru statele din Europa de Est, dispariţia Uniunii Sovietice a însemnat o mare uşurare, pentru ţările parte a imperiului, a fost momentul de câştigare sau recâştigare a libertăţii lor. Pentru România a fost un mare noroc. Tratatul abia semnat cu URSS nu va mai fi niciodată ratificat, România devenea cu adevărat liberă să-şi aleagă alianţele fără consultarea marelui vecin de la Răsărit... Cu întârziere, căci ăsta este specificul naţional, am intrat în NATO şi în Uniunea Europeană, ne-am întors în Occident după jumătate de secol de stăpânire comunistă.

Astăzi, lumea financiară aşteaptă cu înfrigurare redeschiderea burselor după weekend pentru a vedea impactul asupra pieţelor al retrogradării ratingului Statelor Unite. Declinul SUA ca unică superputere a devenit o expresie banală care nu mai surprinde pe nimeni, iar acum 20 de ani era de neconceput.

Lumea se schimbă cu o viteză incredibilă, iar efectele acestor schimbări sunt departe de a fi înţelese.

La Bucureşti, în plină tulburare internaţională, guvernanţii au luat-o pe panta automulţumirii. România stă bine şi va sta şi mai bine, spun conducătorii, de parcă am sta departe de frământările globale. Măsurile de austeritate au redus într-adevăr riscurile generate de deficitele bugetare mari, economia la nivel macro arată mai bine ca acum un an. Oprirea prăbuşirii nu înseamnă ieşirea din prăpastie. România este jos, suspendată într-un echilibru fragil. Orice suflare de vânt ne poate arunca din nou în gol.

Ce putem face? Paradoxal, putem face mai mult politic, decât economic. Garanţia stabilităţii şi a revenirii, în ciuda unui mediu ostil, nu poate sta decât în soliditatea instituţiilor statului democratic, exact domeniul în care societatea românească stă cel mai prost. Lupta cu orice mijloace pentru putere, degradarea încrederii în instituţiile publice sub limita de avarie, climatul politic distructiv au devenit riscuri mai mari decât criza economică mondială şi schimbările de putere pe plan global. Soluţia stă în interior. Inteligenţa sau prostia clasei politice şi a elitelor va face diferenţa între state. Nu ne mai putem baza doar pe noroc, aşa cum s-a întâmplat acum două decenii.