Ghinioanele lui Blaga

Vasile Blaga a preluat un partid uzat, cu imaginea puternic deteriorată şi cu o cotă de popularitate sub limita de avarie.

Preşedintele PDL are toate motivele să se considere ocolit de noroc. A muncit în partid de i-au sărit capacele în toate campaniile electorale. Efortul său a fost concretizat în victoriile PDL şi ale lui Traian Băsescu în urma cărora puterea le-a revenit în întregime. Numai că, la vremuri bune, Vasile Blaga nu a fost cel ales să se bucure de situaţia partidului. Emil Boc a devenit premier, dar a rămas şi preşedinte al PDL. La convenţia din 2011, acelaşi Boc a obţinut sprijinul de la Cotroceni pentru a continua la şefia partidului, deşi se vedea din avion că PDL este în cădere liberă. Blaga a pierdut în urma aranjamentelor de culise, la masa verde, după expresia atât de celebră în zilele noastre. Mazilirea sa mers până la capăt, fiind lăsat doar simplu senator. Adversarii şi adversarele din partid s-au felicitat şi au mers mai departe către noi izbânzi ale guvernării Boc.

În plină prăbuşire, Vasile Blaga a părut o soluţie salvatoare primind nesperat şefia Senatului, pe care avea să o piardă câteva luni mai târziu. Dar a devenit preşedinte PDL, ceea ce îşi dorise şi se părea că nu i se va mai împlini.

Însă, a preluat un partid uzat, cu imaginea puternic deteriorată şi cu o cotă de popularitate sub limita de avarie. Un partid afectat de numeroase dezertări, din moment ce nu mai avea capacitatea de a oferi locuri sigure pe lista colegiilor electorale.

Aflat în situaţie disperată, PDL a fost obligat să accepte ideea aşa-zisei coagulări a dreptei, de fapt camuflarea partidului într-o alianţă care să mai taie din greaţa unei părţi bune a electoratului faţă de sigla democrat-liberalilor.

Teoretic, părea o soluţie funcţională. Nu toţi cei dezamăgiţi de guvernarea Boc sunt suporteri ai USL. O nouă alianţă ar fi avut potenţialul să mobilizeze un grup electoral semnificativ care nu se regăseşte deloc între partizanii stângii lui Victor Ponta. În practică, Alianţa România Dreaptă, după cum se aude că se va numi, ridică mari probleme chiar înainte de a se înfiinţa politico-juridic.

Forţa Civică, partidul ambalaj pentru Mihai Răzvan Ungureanu, a fost lansat la apă cu un echipaj de strânsură, racolat de prin toate tavernele, fie de stânga, fie de dreapta, fie oportunişti fără culoare politică. Adepţii dreptei au toate motivele să se uimească de felul în care această struţo-cămilă e pusă acum să zburde pe păşunea unde cresc numai principii solide de însănătoşire morală a clasei politice. Nu ajungea o măciucă la un car de oale, că vestitorii dreptei, Neamţu şi MRU, s-au apucat să se certe între ei tocmai pe motiv de puritate şi etică în politică.

Ce să mai zică săracul Blaga? PDL are în jur de 17%, cu toată creşterea de câteva procente obţinută prin mobilizarea propriului electorat ca urmare a acţiunii USL de demitere a preşedintelui Băsescu. Din această porţie, PDL trebuie să dea câte o bucăţică viitorilor aliaţi. Noua Republică şi Forţa Civică vin la măritat, fără zestre, doar cu ce au pe ele. Noii parteneri nu posedă structuri semnificative în teritoriu, nu au primari, consilieri locali şi judeţeni, adică maşinăria electorală de partid care face diferenţa între băgătorii de seamă şi câştigătorii de voturi.

Chestiunea e că activul PDL va fi pus să facă munca de jos, să care găleţile, să bage primarii în priză şi să ducă în spate o campanie în care partidul nu mai are nici banii de altă dată, nici motivarea, nici efectivul de oameni. Cum îi convinge Blaga pe militanţii săi să tragă tare pentru un candidat care a fugit de la PDL ca să fie pus pe listele aliatului de la Forţa Civică? Adică, la PDL nu ar fi găsit loc, dar s-a băgat în colegiu pe uşa din dos. Oricare membru al unei organizaţii PDL se poate gândi că a rămas ca fraierul în partid la vremuri grele şi  acum trebuie să tragă tare să fie ales unul care a preferat să o şteargă la momentul potrivit. A explica aşa ceva este greu chiar pentru un veteran al campaniilor electorale cum este Vasile Blaga. Bucătăria alegerilor este una extrem de dificilă pentru un partid care merge de unul singur la scrutin, cu atât mai mult în alianţă. USL are probleme în distribuirea colegiilor, în condiţiile în care fiecare dintre partidele componente vine cu o cotă importantă de voturi şi pune la dispoziţie structuri locale funcţionale. Dar România Dreaptă este o coproducţie în care PDL pune la bătaie totul, iar partenerii îşi trec numele pe afiş.

Ion M. Ioniţă  este senior editor al ziarului „Adevărul"  şi redactor-şef al revistelor „Historia" şi „Foreign Policy".