George Maior a primit premiul “Personalitatea anului” din partea Societăţii Medicale Române din New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Ambasada SUA

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a primit premiul “Personalitatea anului”, în semn de recunoaştere pentru activitatea desfăşurată în folosul comunităţii româneşti, în cadrul galei anuale organizate de Societatea Medicală Română şi Camera de Comerţ Româno-Americană din New York.

„Anul acesta, s-au împlinit 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi SUA, eveniment marcat prin rezoluţii speciale ale Camerei Reprezentantilor şi Senatului Statelor Unite. Indiferent de contextul istoric, care uneori nu a fost prielnic, cum s-a întâmplat în perioada regimului comunist, comunitatea românească şi-a a dus mereu o contribuţie importantă la dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări. Relaţia specială pe care România o are acum cu Statele Unite a fost cimentată şi de activitatea susţinută a românilor din SUA. Relaţiile interpersonale sunt elementul cheie al cooperării noastre. În această privinţă, comunitatea româno-americană reprezintă puntea dintre România şi Statele Unite ale Americii şi joacă un rol semnificativ în extinderea şi diversificarea legăturilor dintre cele două ţări", a spus Maior în discursul său de la evenimentul care s-a desfăşurat la Harvard Club din New York. 

Maior a vorbit şi despre tragicul accident de la Clubul Colectiv din Bucureşti, spunând că acesta reprezintă un moment de reflecţie care nu trebuie uitat. El a dedicat premiul primit tuturor medicilor români care şi-au arătat devotamentul faţă de pacienţii îngrijiţi. „Le mulţumesc medicilor din comunitatea română pentru solidaritatea pe care au arătat-o Romaniei în momentele grele de după accidentul tragic din Bucureşti. Le mulţumesc tuturor medicilor români care, prin munca lor, pun umărul la progresul României şi ne arată zilnic ce înseamnă să lucrezi în folosul semenilor tăi, un exemplu pe care trebuie să îl urmăm cu toţii”, a spus Maior.

În cadrul galei au mai fost premiaţi dr. Adrian Pop - medicul anului, dr. Sorin Lancea - medicul stomatolog al anului, şi Elias Wexler, preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Americane, care a primit premiul "cel mai bun prieten al României".

La eveniment au participat peste 200 de persoane, printre care reprezentantul permanent al României la Organizaţia Naţiunilor Unite, ambasadorul Ion Jinga, ambasadorul Republicii Moldova în SUA, medici româno-americani şi personalităţi din mediul academic şi diplomatic.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă