Garda de Mediu: Activitatea gropilor de gunoi neconforme pentru care România a fost dată în judecată, sistată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea celor 101 gropi de gunoi neconforme pentru care România a fost trimisă în judecată de Comisia Europeană a fost sistată. Aşa a declarat marţi Robert Szep, comisar general adjunct la Garda Naţională de Mediu (GNM).

„În prezent, activitatea de colectare este sistată pentru toate cele 101 depozite. Dintre acestea, 65 de depozite municipale, 45 sunt închise, 12 sunt în curs de închidere, pentru un depozit aflat în Mehedinţi se aşteaptă emiterea autorizaţiei de construcţie, pentru şapte se aşteaptă fonduri pentru închidere”, a declarat Robert Szep, citat de Agerpres. 

În cazul deşeurilor industriale periculoase, din cele 27 de depozite existente, două sunt închise, unul este parţial închis, trei sunt în curs de închidere, pentru cinci au fost iniţiate proceduri incipiente în vederea închiderii, iar pentru 16 vor fi iniţiate demersurile de închidere.

De asemenea, din totalul depozitelor de deşeuri industriale nepericuloase existente la nivel naţional, trei sunt închise, iar cinci sunt în curs de închidere.

Pe 15 decembrie, Comisia Europeană a decis să acţioneze în judecată România la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) pentru că autorităţile nu au reuşit să închidă 68 de depozitele municipale de deşeuri neconforme, care reprezintă un risc serios pentru sănătatea oamenilor şi pentru mediu, măsuri similare fiind adoptate împotriva altor ţări precum  Bulgaria, Cipru, Spania, Italia, Slovenia şi Slovacia.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil