FSANP: Agenţii de la Penitenciarul Vaslui refuză să mai intre în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adriana Saftoiu

Presete jumătate dintre agenţii Penitenciarului Vaslui refuză să mai intre în serviciu, ei reclamând lipsa de personal, numărul mare de ore suplimentare lucrate şi neplătite, anunţă Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

„Numărul mare de ore suplimentare şi deficitul sever de personal pun în pericol siguranţa penitenciarului. Cerem intervenţia urgentă a ministrului justiţiei. Peste 1 milion de ore suplimentare neplătite la nivel de sistem penitenciar. Miercuri, 06 decembrie 2017, conducerea Sindicatului “Megas” Vaslui ne-a informat că personaliul care-şi desfăşoară activitatea în sectorul operativ intenţionează să refuze intrarea în serviciu pe motiv că, datorită lipsei de personal, nu sunt respectate condiţiile legale privind siguranţa detenţiei. La această oră mai bine de jumătate din personalul care lucrează în serviciul de supraveghere (peste 50) a semnat cereri în acest sens, urmând ca activitatea să fie blocată", anunţă vineri FSANP.

Personalul solicită intervenţia rapidă a ministrului justiţiei, aprobarea suplimentării statelor de personal şi deblocarea concursurilor de ocupare a funcţiilor necesare asigurării funcţionării la parametri normali a penitenciarului.

„În caz contrar, activitatea penitenciarului urmează a fi efectiv blocată, fiind extrem de posibilă afectarea unor misiuni precum cele de escortare la punctele de lucru şi instanţele de judecată dar şi a celor de educaţie şi asistenţă psihosocială care depind de disponibilitatea personalului de supraveghere", avertizează sindicatul.

Penitenciarul Vaslui are, la acest moment, cel mai mic raport personal operativ  – detinuţi din sistemul penitenciar românesc (doar 170 de angajaţi la peste 1000 de deţinuţi), alte penitenciare cu număr de deţinuţi aproximativ egal şi o complexitate similară a activităţilor având un număr dublu de personal în sectorul operativ, care desfăşoară activităţi de pază, supraveghere, însoţire, escortare şi intervenţie în contact direct cu deţinuţii.

În sectorul operativ, majoritatea angajaţilor cumulează peste 180 de ore suplimentare fiind frecvente cazurile celor care au înregistrate peste 360 de ore suplimentare, mai bine de jumătate dintre acestea fiind imposibil de recuperat. 

Problema crizei de personal de la Penitenciarul Vaslui a fost discutată la finalul lunii iulie la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), după ce a fost sesizată situaţia de nenumărate ori fără vreun rezultat, însă până la acest moment nu s-au pus în practică măsuri de remediere a acesteia. Motiv pentru care, cerem o reacţie rapidă din partea ministrului Justiţiei, care se face vinovat de blocarea suplimentării statelor de functii ale penitenciarelor, susţin reprezentanţii FSANP.

Ei reamintesc că prim-ministrul Mihai Tudose a promis la 10 august 2017 că penitenciarele vor primi un număr suplimentar de 1.000 de funcţii, dând dispoziţii în acest sens ministrului Justiţiei, care "deşi şi-a asumat ca termen de prezentare în Guvern a actului normativ finalul lunii septembrie, nu s-a ţinut nici de această dată de cuvânt".

„Considerăm că plata orelor suplimentare care nu pot fi recuperate (nb!) n-ar trebui, intr-o lume normala, sa faca obiectul unor cereri repetate. Pentru 2016, ANP ne informează că sunt înregistrate şi neplătite 590.256 la nivelul sistemului penitenciar. In 2017, estimam că numărul acestor ore suplimentare neplătite va fi de peste 600.000 (266.032 pana la 1 august). Aşteptăm deci ca Guvernul să-şi plătească datoriile către personalul din penitenciare, mai ales că înţelegem din propaganda oficială că finanţele ţării nu-s o problemă", afirmă FSANP.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”