Frica de unguri şi regionalizarea
0UE este exasperată că strică orzul de miliarde de euro pe gâştele de la Bucureşti.
Preşedintele Traian Băsescu a evitat să mai amintească ceva despre regionalizare în proiectul său de revizuire a Constituţiei. Articolul privind organizarea administrativă a ţării a rămas nemodificat în varianta prezidenţială, astfel încât Legea fundamentală, urmează să recunoască şi pe viitor doar comunele, oraşele şi judeţele. Traian Băsescu a explicat că termenul de „regiune" ar avea conotaţii negative amintind de perioada comunistă. Mai bine spus, aminteşte de organizarea teritorială impusă de sovietici după război. Întrucât amintirile sunt mai puternice decât prezentul şi mai importante decât viitorul, am renunţat la regionalizare peste noapte. Dar am găsit soluţia românească, în stilul în care inspectorul general de la Transporturi a reparat trenul ministerial cu o creangă ruptă din copac.
Adică nu mai răscolim amintirile, dar facem judeţe mamut, cât nişte regiuni. Colac peste pupăză, reorganizarea administrativă este musai să fie făcută de urgenţă, în caz contrar fiind în pericol să pierdem banii europeni. Ca urmare, chestiunea se discută la ceas de seară, când preşedintele se întâlneşte cu un grup de tovarăşi prin cotloanele Palatului Victoria.
Riscul pierderii fondurilor europene ne paşte, nu de acum, ci de la 1 ianuarie 2007, de când am devenit membri ai Uniunii Europene. Nici guvernul de atunci, nici acelaşi preşedinte Traian Băsescu nu au pus la punct un plan încă din 2005 sau 2006 pentru absorbţia miliardelor alocate de UE.
Puteam învăţa în perioada de preaderare de la prietenii unguri, polonezi, cehi sau slovaci care cunoşteau mecanismele europene din 2004, anul precedentei extinderi a Uniunii. Dar nu ne-a trebuit. Am ajuns, în 2011, ţara cu cel mai prost rezultat în folosirea banilor europeni, bani acordaţi gratis pentru dezvoltarea României.
Uniunea Europeană, care ne-a alocat aceste fonduri generoase, este exasperată de incapacitatea autorităţilor de la Bucureşti de a băga în traistă ceea ce a dat Dumnezeu. Viitorul buget al UE va fi un teatru de luptă acerbă între statele europene, iar argumentul că au stricat orzul pe gâştele de la Bucureşti va fi o armă eficace în mâna celor care ar vrea o bucată mai mare de plăcintă.
Dar transformarea României de azi pe mâine, fără dezbatere, fără dialog, într-o ţară cu opt sau zece judeţe umflate nu rezolvă problema.
Dacă vrem să salvăm România de la subdezvoltare cu bani de la UE, redesenarea hărţii administrative trebuie obligatoriu însoţită de o reală autonomie locală. Regiunile, chiar dacă se numesc judeţe, vor trebui să aibă puterea să discute direct cu Bruxelles-ul şi să propună proiecte fără aprobarea birocratică de la Bucureşti.
Nu frica de amintirile comuniste au făcut din regionalizare un tabu, ci teama de ideea autonomiei judeţelor majoritar maghiare. Dacă depăşim acest complex şi dăm autonomie tuturor regiunilor României în sens european, nu al autonomiei etnice, vor intra şi banii UE în România. Dacă nu, degeaba facem judeţe mândre cât nişte regiuni.