FOTO Cum arată sânii unei paciente care susţine că a fost mutilată de falsul chirurg italian Matteo Politi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Facebook

Doctorul Radu Ionescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Ortopedie Medlife, a arătat pe contul său de Instragram un filmuleţ în care prezintă cazul şocant al unei foste paciente a falsului chirurg italian, Matteo Politi, care a ajuns să aibă probleme de sănătate după o operaţie la sâni.

Potrivit ziarului Libertatea, Radu Ionescu a arătat fotografii cu modul în care a fost mutilată o femeie care susţine că a fost operată de italian. 

Esteticianul Radu Ionescu le-a explicat jurnaliştilor că femeia s-a prezentat la el la cabinet pentru a încerca să rezolve situaţia. 

„Pe lângă rezultatul dezastruos estetic pe care îl are, are şi o complicaţie locală care se numeşte necroză de areolă. Practic, în urma actului chirurgical se întrerupe vascularizaţia zonei pigmentare a sânului, determinând la nivelul acesteia o zonă cicatricială, mutilantă, extrem de greu de rezolvat chirurgical într-un timp ulterior”, a declarat Ionescu, potrivit sursei citate. 

De asemenea, el a explicat că femeia a fost nevoită să aştepte un an pentru ca zona să fie reconstruită şi că soluţia, în caz că nu se va putea repara nimic, va fi tatuarea porţiunii respective. 

Timp de un an, un italian cu opt clase condamnat la închisoare cu suspendare în Italia după mai mulţi ani în care a minţit că este medic profitând că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog, a reuşit să opereze în mai multe clinici din Bucureşti, inclusiv la Spitalul Monza. După ce a fost condamnat, bărbatul a fugit din Italia, venind în România, sub o altă identitate, şi a primit aviz de la Ministerul Sănătăţii pentru a profesa ca chirurg plastician.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă