Fost secretar de stat din Ministerul Justiţiei după raportul pentru România: "O muncă asiduă a fost stricată în două zile şi jumătate"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lidia Badac, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

Fostul secretar de stat din Ministerul Justiţiei, Lidia Barac, în prezent preşedinte al Curţii de Apel Timişoara, susţine că raportul emis de Comisia Europeană "nu este motivant nici pentru magistraţii de scaun, nici pentru reprezentanţii sistemului judiciar".

Secretar de stat in cabinetul ministrului Catalin Predoiu, Lidia Barac a fost foarte implicata in ceea ce inseamna Mecanismul de Cooperare si Verificare. Ea susţine că monitoritarea Comisie Europene s-ar fi putut încheia cu un raport pozitiv.

"O munca asiduă de doi ani şi jumătate în cadrul MCV a fost stricată în două zile şi jumătate. În afară de contactele oficiale pe care le-am avut cu experţii Comisiei Europene, aveam o perspectivă îmbucurătoare. Chiar se ajunsese la un punct comun şi la posibilitatea de a demonstra că justiţia este functională şi acest lucru este ireversibil", a declarat Lidia Barac, pentru Avocatura.com.

Fostul secretar de stat sustine că tocmai reţinerea aceastei probleme a ireversibilităţii este dureroasă, fiind vorba de un semnal care arată o pierdere a încrederii în reformarea justiţiei.

CITEŞTE MAI MULT PE AVOCATURA.COM!

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate